«Telegraful e un fel de pisică foarte, foarte lungă. O tragi de coadă la New York iar capul miaună la Los Angeles. Radioul funcționează la fel: transmiți semnale aici, le recepționează acolo. Singura diferență e că nu există nici o pisică.»Albert Einstein
De căsnicie. Azi. Happy Anniversary!
Get the Flash Player to see this content.
P.S.: „Mulțumită” conexiunii ADSL de tot rahatul, n-am putut pune versiunea hidef (chiar și asta merge destul de prost și se mai poticnește din cînd în cînd). O găsiți pe Youtube:
Since I’ve Been Loving You – Jimmy Page & Robert Plant
Ralph Baer, inventatorul primei console de jocuri video, a împlinit luna asta 90 de ani. La mulți ani!
Via Ironic Sans
Am avut la un moment dat un televizor alb/negru (din păcate nu-mi aduc aminte numele sau modelul, posibil un Sport1) care avea încorporată o clonă de Pong. La capătul a 2 cabluri lungi erau atașate niște potențiometre, prin răsucirea cărora se putea controla mișcarea paletelor pe ecran. Jucam ore în șir cu tata, chiar și cînd potențiometrele paradite făceau ca mișcările paletelor să fie sacadate și imprevizibile. Sînt ultimele mele amintiri cu tata într-o activitate de familie, nu mult după aia a urmat divorțul și s-a dus dracului tot.
Deci mulțumesc Ralph Baer! Fără să știi (și fără să știu), ai un loc foarte special în sufletul meu.
David Friedman, autorul interviului, povestește:
La un moment dat în timpul interviului și-a exprimat frustrarea că în zilele noastre copiii nu mai citesc pentru că sînt prea ocupați să se joace cu smartphone-urile lor. Așa că l-am întrebat dacă e de părere că puștii joacă prea multe jocuri. A deschis cumva din greșeală o cutie a Pandorei cu invenția lui? Răspunsul lui:
Da. Un pic da. Dar eu am crezut că vin cu un joc de familie. Dacă stai să te gîndești un moment, ce e jocul de ping pong? Nu poți juca ping pong singur. A fost conceput să fie jucat de doi oameni. Și am avut și versiuni pentru 4 mîini ale jocurilor de ping pong și hockey încă de la început. Întotdeauna l-am considerat un joc de familie. Și apoi a cam degenerat într-o chestie pentru un singur jucător la care eu nu m-am gîndit niciodată.
Și atît de adevărat.
Via cagle.com. Caricatură de Jiho / Cagle Cartoons.
Găsit întîmplător pe Youtube — Mike Portnoy împreună cu fiul său Max, 11 ani:
Get the Flash Player to see this content.
Orice comentarii sînt de prisos… să-mi tragă totuși cineva un glonț în cap, să nu mă mai chinui… 
Ca de obicei, orice contact cu instituțiile statului din țara pulii înseamnă cozi, nervi, batjocură. Astăzi am fost să plătesc contribuția la sănătate și m-am enervat imediat cum am ajuns acolo, observînd afișele lipite în mai multe locuri:
VĂ RUGĂM INSISTENT SĂ APROXIMAȚI CÂT MAI CORECT NUMĂRUL PERSOANELOR CARE AȘTEAPTĂ ÎNAINTEA DVS. ȘI TIMPUL DE SOLUȚIONARE /PERSOANĂ.
ÎN ACEST FEL VOM EVITA DISCUȚIILE INUTILE DE LA SFÂRȘITUL PROGRAMULUI DE LUCRU CU PUBLICUL.
PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL CUNOSCUT DE DVS. SE RESPECTĂ FĂRĂ EXCEPȚII.
Adică ne roagă insistent și agramat — cum bine preciza un anonim care tăiase cu pixul pe afiș cuvintele „cât mai” și scrisese deasupra: „Corect nu are grad de comparație. Măriți programul!” — să nu-i mai enervăm, pe banii noștri, și după programul lor de căcat, făcut fără urmă de respect pentru programul nostru, al tututor celorlalți care nu avem norocul de a fi bugetari.
Mă opresc aici, dar îi rog și eu să mai citească o dată titlul.
