«Am prea mult respect pentru ideea de Dumnezeu pentru a o face responsabilă de existența unei lumi atît de absurde.»Georges Duhamel

Trist

26 iunie 2009 | 5 comentarii »

Nu cred că mă puteam numi fan Michael Jackson, după nici un fel de definiţie. Am avut perioade în liceu cînd ascultam intens (în special Thriller), dar nu cred să aibă vreo relevanţă, judecînd după faptul că anterior ascultasem şi Madonna (Like a Virgin), ca garnitură la Black Sabbath şi Whitesnake.

Ceea ce nimeni nu poate contesta însă e că M.J. a fost un mare artist, iar o mare parte a vieţii lui, dacă nu cea mai mare, a fost ciudată şi tristă. Pe lista mea a fost întotdeauna alături de Kurt Cobain şi Layne Staley, oameni care aparent au avut tot ce şi-ar putea dori un om (ok, tot ce mi-aş putea dori eu) şi au dat cu piciorul într-un mod imposibil de înţeles.

Nu înţeleg nici de ce a fost supranumit „The King of Pop”, muzica lui fiind în mare parte rock — cel puţin asta este părerea mea. Să fim serioşi, pop cîntă Alifantis şi Socaciu, ce dracu’…

Ascultaţi tributul adus lui M.J. de către un alt mare artist, Chris Cornell, şi spuneţi odată cu mine: „Să-i fie ţărîna uşoară!

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Categorizat: Bălmăjeli | Etichetat: , , | Vizualizări: 79

Sandalocizma

25 iunie 2009 | 1 comentariu »

Proaspătă din metroul bucureştean, priviţi şi vă cruciţi: Sandalocizma, cizma sanda… sau inversSandalocizma, cizma sanda… sau invers?!

„Chestia” nu pare să fie nici foarte comodă (din cauza tălpii gen ciupici sau balerini, cîh), nici foarte răcoroasă (materialul părea mult mai aproape de un vinilin ieftin, decît de orice fel de piele). Despre elenganţă n-am să mă pronunţ de data asta, din lipsă de timp.

Dar se pune întrebarea firească: de ce s-ar încălţa cineva de bunăvoie cu aşa ceva?

P.S.: Admit (cu greu) că au şi camerele foto din telefoane rost uneori… deşi foarte rar. Calitatea e oricum execrabilă şi face ca imaginile obţinute astfel să fie aproape de neutilizat.

Categorizat: Bucureștene, Românisme | Etichetat: , , , , , , | Vizualizări: 68

Se impunea o schimbare

18 iunie 2009 | 3 comentarii »

Demisie! Citește și restul »

Categorizat: Bălmăjeli | Etichetat: , , | Vizualizări: 75