Celularele și cancerul
23 iunie 2011 | 2 comentarii »Comentarii despre subiect pe site-ul lui Bob Park, profesor de fizică la Universitatea Maryland:
Iată ce conversații am de cîteva ori pe zi cu oameni complet necunoscuți:
Interlocutor: – Folosești hands-free la telefonul mobil?
BP: – Nu.
Interlocutor: – N-ai fi mai în siguranță?
BP: – Nu.
Interlocutor: – De unde știi?
BP: – Fizică cuantică; toate formele de cancer sînt cauzate de segmente mutante în ADN. Radiația electromagnetică nu poate crea segmente mutante în ADN decît dacă frecvența este egală sau mai mare decît limita spre albastru a spectrului vizibil, ultra-violetul apropiat. Frecvența radiației unui telefon celular e cam de 1 milion de ori prea scăzută.
Interlocutor: – Uau! Asta-i o chestie nouă.
BP: – Albert Einstein a explicat-o în 1905. Robert Millikan, considerat cel mai mare fizician experimentalist, și-a petrecut zece ani din viață construind un experiment, și a confirmat perfect teoria lui Einstein.
Interlocutor: – Sînt șocat! Ești sigur că așa e?
BP: – Practic întreaga lume modernă se bazează pe asta.
Interlocutor: – Eu de ce acum aud prima oară despre asta?
BP: – Pentru că nu ți-a spus Sanjay1. Toți depindem de media ca să ne țină informați, iar media mondială ne-a dezamăgit în privința asta. Dar și noi, oamenii de știință, ar fi trebuit să strigăm mai tare.
Sursa2: What’s New by Bob Park, 20 mai 2011
-
Se referă la Sanjay Gupta, neurochirurg american și corespondentul medical șef al CNN, despre care Bob Park afirmă într-un alt articol că folosește un hands-free la telefonul mobil pentru a-și proteja creierul de radiația electromagnetică, ridiculizîndu-l în același timp pentru că probabil își ține telefonul în buzunarul de la pantaloni, lîngă ouă, care în scrotul ăla ridicol sînt chiar mult mai neprotejate decît creierul. ↩
-
Notele, link-urile și formatarea îmi aparțin, textul nu. ↩
26 iunie 2011, 01:00
pfffffffft! macar eu nu am cojones, daca tot imi tin telefonul in buzunarul de la pantaloni.
maine dimineata plecam in Grecia si voiam sa te salut. evident, a trebuit sa dau peste articolul asta, sa-mi strice mie toata vacanta.
hai te pup, direct din handsfree.
26 iunie 2011, 15:28
Da’ de ce să-ți strice vacanța, sis, că zicea numai de bine?!
Dixtracție plăcută!