Îngerul meu rîde cu sînge

03 octombrie 2009 | Comentariile sunt închise pentru Îngerul meu rîde cu sînge

 Mi-am propus să scriu despre această carte încă de la primele pagini parcurse, acum cîteva luni. Am amînat mult prea mult, dar poate că e mai bine așa, senzațiile s-au mai sedimentat și domolit între timp, iar faptul că mi-am propus să reproduc unele pasaje este un foarte bun pretext să le recitesc.

Mai întîi, nu vă luați după mini-recenziile pe care le veți găsi pe net, una scrisă de Mircea Cărtărescu, cealaltă de un oarecare Peter Bichsel. Din cîte am văzut, nu veți găsi decît textele care apar pe coperta IV, alese complet neinspirat – după părerea mea – de către editorul de la Polirom.

Îl apreciez pe Cărtărescu prozatorul. Pe Cărtărescu jurnalistul nu l-am urmărit și, sincer să fiu, nici nu simt nevoia. Badea nu ratează nici o ocazie să spună că scrie prost, iar judecînd după fragmentele citite în emisiune înclin să subscriu la părerea lui. Prestația în cazul recenziei suspomenite mi se pare de-a dreptul penibilă. Un scurt exemplu:

„Trama epică a acestui, de altfel, volum de mare poezie e alunecoasă și aleatorie, de road-movie, pretext doar pentru desfășurarea unui cutremurător document psihiatric.”

Alunecoasă?! Aleatorie?! Road-movie?! Document psihiatric?! Domnu’, vorbiți despre aceeași carte care pe mine m-a marcat profund, sau măcinați niște cuvinte destinate să vă înfățișeze drept cool și trendy, care să se potrivească în aceeași măsură, precum o etichetă de supermarket, oricărei cărți?

Peter Bichsel (aparent de la un ziar elvețian numit Tages Anzeiger, deși un search după acest nume nu găsește nimic relevant pe site-ul acestuia) o nimerește un pic mai bine decît Cărtărescu:

„Este cartea cea mai uluitoare pe care am citit-o în ultimii ani… O carte captivantă, o carte care-ți taie respirația, veselă și deopotrivă plină de amărăciune – totul ținut în frîu de frazele dispuse simetric…

Uluitoare, da. Captivantă, poate. Mai degrabă se citește pe nerăsuflate, nu neapărat pentru că e captivantă, ci pentru că în locul rîndurilor stau parcă mănunchiuri de senzații și sentimente pe care le sorbi din pagină cu ochi însetați. Eu în schimb nu am remarcat presupusa veselie nicăieri. Dimpotrivă, este o carte extrem de grea și de apăsătoare.

Prostia așa-ziselor „fraze dispuse simetric” nici măcar n-ar merita pomenită, singurul sens pe care-l găsesc fiind legat de paginarea textului. Da, paginarea e puțin bizară, de la pagini albe complet, sau care conțin un rînd sau două, pînă la pagini pe care se repetă obsesiv aceleași cîteva cuvinte, de sute de ori. Dar aceste ciudățenii adaugă o emoție stranie textului, îndepărtîndu-l, culmea, de orice simetrie imaginabilă.

Probabil unul dintre motivele pentru care am rezonat profund cu această carte este faptul că, în unele pasaje, mi-am recunoscut propria copilărie. Mi-am recunoscut îndoielile și zbuciumul, speranțele și dezamăgirile, toate transpuse într-un limbaj atît de poetic și de grăitor încît îmi părea că autoarea îmi sorbea, ca să se inspire, gîndurile, de dincolo de mormînt (s-a sinucis în 2002, la 3 ani după prima apariție a cărții, la scurt timp după ce predase editurii manuscrisul celui de al doilea roman, prevestitor intitulat „Raftul cu ultimele suflări”). Poate a fost doar o senzație, poate oricine va avea impresia că se regăsește în paginile cărții, dar asta n-ar face altceva decît să-mi întărească încă o dată părerea că scriitura Aglajei Veteranyi este genială.

Acum eu am să tac, și am să o las pe ea să vă vorbească, o face mult mai bine decît aș putea eu vreodată.

„Un străin sadea și-a pierdut pantofii. I-a lăsat în mijlocul casei și a aruncat casa în rîu.
Sau casa s-a aruncat singură?
Străinul sadea a mers din rîu în rîu.
Odată a găsit un bătrîn sub apă care avea o placă indicatoare atîrnată de gît: AICI CERUL.
Străinul întrebă: Cum, cerul?
Bătrînul dădu din umeri și arătă spre placa indicatoare.
Atunci casa se ridică din nou la suprafață, dar cu totul în alt loc.
Și probabil că era alta, pentru că nu-și amintea de pantofii străinului.
Mai tîrziu casa și-a pierdut ușa.”pag. 54-55

„Cînd a murit copilul, Dumnezeu l-a fiert în mămăligă
Dumnezeu e un bucătar, locuiește în pămînt și mănîncă morți. Cu dinții lui mari poate să roadă toate sicriele.”pag. 73

„TATA A MURIT DE ABSENȚĂ.
MAMA TRĂIEȘTE ÎNTR-UN LEȘIN!
SORA MEA E DOAR FATA TATEI.
AM CRESCUT PUȚIN CÎTE PUȚIN.”pag. 116

„Mi-am pus ochii ei și am privit-o.
Obrazul ei era un cadran de ceas. Arătătorul intra în pielea ei și tăia felii subțiri.”pag. 126

„A fost un accident.
Pe șosea.
Bambi și-a scos capul din mașină cînd am trîntit ușa.
Am alergat umplută de sînge la un han și l-am pus într-o ladă cu gheață.
E mort, a spus cineva. Liniștește-te, e mort!
Nu poate să fie mort, dacă opresc sîngele cu gheață își revine!
Ce s-a întîmplat? a strigat mama. Ce s-a întîmplat?
Vă rog, dați-mi mai multă gheață! Am nevoie de mai multă gheață!”pag. 166-167

„Cîinele meu aleargă pe stradă, e un schelet, nu mai are carne, pot să mă uit prin el. Toți cei care văd scheletul meu de cîine au voie să mă pedepsească. Să nu plîngi, spune gura, altfel o sperii pe mama. Gurii îi e mereu foame, gură, foame, foame, gură, să le coasem! […] Cîinele a murit. Să pui cîinele în cutia de pantofi și cutia în frigider. Părul cîinelui mort crește, năpădește cîinele, cutia, frigiderul, pe mine, odaia. Un înger s-a travestit în cîine, cîinele decapitat, îngerul împăiat. Îngerul își arată colții. Îngerul meu rîde cu sînge.”pag. 168

„Îl visez tot timpul pe Bambi.

Cade de pe balcon, plesnește cînd ajunge pe pămînt, fuge din el.
Zahărul se numește Bambi și se preschimbă la mine în gură în șerpi.
Mama îmi dăruiește un cîine. E înfășurat în hîrtie de ziar. Cînd vreau să-l despachetez mă mușcă de deget. Degetul spune: De ce mă decapitezi?

Nu mai vreau să dorm.
Vreau doar să mă grăbesc.
Tot timpul vreau doar să mă grăbesc.
Mama e foarte blîndă cu mine.
Asta nu-mi place. Mă simt de parcă ar trebui mereu să-mi cer SCUZE.
Mama intră și iese cînd vrea din mine.
Arăt ca fotografia mamei.
Arăt ca fără mine.”pag. 170

Categorizat: Cărți | Etichetat: de citit, geniu, recomandat |