Cîinele care a vorbit

20 martie 2019 | Comentariile sunt închise pentru Cîinele care a vorbit

Stau la colțul străzii și privesc un bărbat care trece pe lîngă mine împingîndu-și bicicleta de coarne. Cu o mînă sprijină un cîine așezat în spate, pe portbagaj; e într-o stare jalnică, oasele bazinului îi împung pielea ca niște lopeți ruginite și acoperite de licheni, iar blana are mari petice lipsă prin care se văd ulcerații sîngerînde.

Pe neașteptate cîinele alunecă într-o parte și cade pe asfalt cu un sunet bolnav, ca de sac plin cu oase. Geme și scîncește și aș putea jura că-l aud rostind „I fell down…” din mîrîituri și plescăituri. Mă aplec să-l ajut, dar nu știu de unde să-l apuc printre atîtea răni. Sînt copleșit de emoție pe neașteptate și încep să plîng, greu, cu gemete care-mi însîngerează gîtlejul și-mi încețoșează privirea.

---

Apoi mă trezesc, plîngînd. Da, plîngînd, la fel de greu și de dureros ca în vis. Mi-e înfiorător de dor de Dexter…

Categorizat: Bălmăjeli, Delir nocturn |

Ba p-a mă-tii…

03 martie 2015 | Comentariile sunt închise pentru Ba p-a mă-tii…

Cine a zis că timpul le rezolvă pe toate a fost un cretin.

În curînd se fac 6 luni de cînd a murit Dexter și nu e deloc mai ușor. Din contră. La început eram pur și simplu stupefiat de durere, mintea mea nu reușea să cuprindă grozăvia lucrului care tocmai se întîmplase; dar de atunci am avut timp să mă gîndesc la o mie de lucruri în o mie de feluri diferite. Și nu e deloc mai bine.

Citește și restul »

Categorizat: Delir nocturn, Noi | Etichetat: Dexter, durere, moarte, țară de căcat |

Abisul de dincolo de buze

04 martie 2010 | 2 comentarii »

E o zi caldă de vară, cu miros de praf și lumină portocalie, cu gîlgîieli de guguștiuc pe streșini și cu senzația indefinită și indefinibilă de vacanță mare. Iată-mă, cu cei 35 de ani înghesuiți cumva să încapă în vîrsta unui elev de clasa a 5-a, la capătul unei lungi călătorii prin oraș către casa bunicii.

Citește și restul »

Categorizat: Delir nocturn | Etichetat: somn, vis |