„Cînd descoperi că ești de partea majorității, e timpul să te schimbi.”Mark Twain
if(someVariable > 0) {
// do something here
} else {
if(someVariable > 0) {
// do something else here like... NEVER!!! 🤣
} else {
// here is the only code that runs when someVariable <= 0!
}
}
Bravo, 10! Ingineru’ lu’ pește, trăi-ți-ar familia…
Categorizat: Bălmăjeli, Dev, Moftware, Muncă |As the senior managers weren’t the ones doing the bug investigating, they did what most senior managers do when they need something done—they kept bugging the person actually debugging the code. After all, everyone knows developers will debug problems faster if you pester them for status reports and pointedly lurk outside their office.
Adică, cum s-ar zice aici la voi, la Romania:
Dar cum nu managerii erau cei care investigau problema, au făcut ceea ce fac majoritatea managerilor atunci cînd vor să se întîmple ceva: l-au bătut la cap pe cel care investiga cu adevărat eroarea. Că doar știe toată lumea: programatorii investighează problemele din cod mai repede dacă-i freci cerîndu-le permanent rapoarte de progres, sau dai tîrcoale în jurul biroului lor.
A fost o coincidență mare că am dat peste articolul ăsta tocmai azi, cînd a trebuit să asist la o scenă penibilă la birou. După ce acum mai bine două luni (cred) au pus o ședință de status specială pentru proiectul ăsta (vezi status reports mai sus), bașca, pe lîngă ședința zilnică, acum au început să întrebe foarte agresiv cînd o să fie gata. Iar cînd colegul pe care a picat de data asta măgăreața (eu am tăcut ca un filozof ce sînt) a dat din colț în colț ca să recunoască, într-un final, că nu știe, managerul cu pricina a făcut spume la gură că ăsta nu e un răspuns acceptabil.
Ca să ilustrez situația printr-o analogie, lucrurile ar sta cam așa:
Cineva a smuls doi zugravi din pat în toiul nopții și i-a dus într-un castel medieval din munți. După ce i-a plimbat, pe întuneric, prin vreo 2-3 încăperi zugrăvite cîndva de alții, a început să le ceară insistent răspuns la întrebarea cît mai durează să termine de spoit restul camerelor din castel. Ba chiar bate din picior, riscînd să-și strice botina fină și glezna grațioasă, că „nu știu” nu e un răspuns acceptabil, trebuie să răspundă cumva, nu-l interesează cum, ca să poată spune și el, la rîndul lui, mai departe.
Acuma, ar fi varianta 1) să minți cu nerușinare – cum ar veni „Doo minute, Turkish!”, sau b) să spui adevărul: n-ai o vedere de ansamblu întrucît codul are niște zeci de mii de linii de cod, e scris cu picioarele de niște diletanți înainte de aterizarea ta în proiect, specificațiile sînt mai mult verbale și mult noroc să-l găsești fix pe Nea Caisă ăla care știe răspunsul corect la una din zecile de chestii ce te blochează în clipa asta, infrastructura clientului e o mare cutie neagră și nimeni nu știe exact cum funcționează, plus managerii care îți stau permanent în coaste ca niște unelte de cizmărie folosite la găurit, DECI N-AI NICI CEA MAI VAGĂ IDEE!
Varianta a doua am încercat-o, de mai multe ori chiar… și n-a ținut. Pentru că, de fapt, adevărul nu e indicat în astfel de situații. Și nici diplomatic. Și-ți mai aduce și evaluări de performanță negative, că ești contra.
Deci, să-i fut pe toți! Măcar de o muie puteau să aranjeze și ei, dacă tot sînt niște lăbari…
Categorizat: Bălmăjeli, Moftware, Muncă |
Exact așa mă simt de vreo 3 luni, de la trecerea pe alt proiect (ca alternativă la concediere). Sigur, bate clar șomajul, dar sunt zile în care am senzația că dau la lopată dintr-o grămadă nesfîrșită de căcat. Diferența, față de miile de linii de cod în care trebuie să „sap” zi de zi, e că la grămada de căcat măcar s-ar vedea un oarecare progres de la o zi la alta…
Categorizat: Bălmăjeli, Muncă, Noi |Nimic nu mă enervează mai rău (și nu mă enerva mai rău nici pe vremea cînd făceam help desk și administrare de sistem) decît să primesc mailuri de genul ăsta:
Buna,
M-a sunat un domn care nu reuseste sa se autentifice pe magazin. Am incercat si eu cu adresa lui de mail si parola si apare o eroare. Avem cum sa verificam ce se intampla? Poate este o eroare de la noi…
Multumesc.
Știu că problema pornește de la faptul că nespecialistul nu înțelege ce se întîmplă, că toate erorile sînt la fel, iar mesajele ar putea la fel de bine să fie scrise în chineză (oricum nu le citește nimeni), dar chiar este atît de greu să-ți imaginezi că dacă trebuie să ceri ajutorul altcuiva, acel cineva va avea nevoie de mai multe informații? Chiar e atît de greu să dedici 10 secunde din timpul tău atît de prețios, în care să ai un dialog închipuit cu persoana căreia vrei să-i ceri ajutorul și să încerci să-ți imaginezi cum ar decurge o discuție legată de eroarea aia?
Majoritatea angajaților au avut contact cu oameni de IT. Toți și-ar putea aminti cîteva întrebări generale care li s-au pus cu acea ocazie. Dar e mult mai simplu să fii nesimțit și să consideri că respectivul oricum n-are nimic mai bun de făcut decît să te ajute pe tine (singura persoană de pe fața planetei), să investigheze problema ta (singura care poate exista în momentul ăla, sau în orice caz cea mai importantă și urgentă), sau mai simplu spus să se gîndească la toate lucrurile la care ție ți-e pur și simplu lene să te gîndești. Chiar dacă asta înseamnă să ia la rînd milioane de posibilități, că doar ăsta-i job-ul lui, nu?
AAAAARRRGGGGHHHH!
Categorizat: Bălmăjeli, Moftware, Muncă |Așa este intitulat un articol din Forbes (găsit via Daring Fireball).
Este evident o glumă, articolul nu răspunde (ar putea cineva?) la întrebarea asta, dar oferă niște informații absolut incredibile. Pe scurt, dacă un angajat al Google moare, soțul/soția sau „partenerul domestic”, probabil un eufemism pentru „concubinul/concubina”, primește 50% din salariul răposatului timp de 10 ani și i se transferă imediat toate acțiunile deținute de acesta, iar orice copil primește o plată lunară de 1000 de dolari pînă la împlinirea vîrstei de 19 ani, sau 23 dacă este student la zi.
Categorizat: Aiurea pe net, Bălmăjeli, Muncă | Etichetat: beneficii, contract, google, salariu |