„Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că nu avem nici un fel de viitor...”Horațiu Mălăiele
Un concert memorabil la Arenele Romane, 31 martie 2019.
În deschidere neozeelandezii „Like A Storm”. N-auzisem niciodată de ei, dar m-au surprins plăcut.
N-am filmat prea mult pentru că am fost ocupat cu headbanging-ul. În afară de faptul că a fost cam prea cald în cortul ăla, restul a fost extraordinar. Pînă și Crenguța s-a rockărit cum se cuvine, deși a cam strîmbat din nas cînd a auzit de concert! 
Astăzi l-am descoperit pe australianul Rai Thistlethwayte, zis și Sun Rai, și nu am putut asculta nimic altceva toată ziua!
Tipul este senzațional. A studiat jazz la conservatorul din Sydney (și se vede), și cîntă 3 lucruri concomitent: bass cu mîna stîngă, clape cu mîna dreaptă, și voce! Și peste toate astea, sună absolut demențial. Luați d-aci:
Ozone Squeeze pe bandcamp.com.
Via abstractlogix.com.
Categorizat: Aiurea pe net, Muzică |
Cornell „întotdeauna a avut lucrul ăsta, același lucru pe care l-am văzut și la Layne pentru prima dată – hotărîrea de a merge pe calea aia”, zice Cantrell. „Era ceva ce am remarcat și către care am aspirat – să ai propria voce și propriul sound. Nimeni nu mai cîntă ca el. Nimeni nu va mai cînta vreodată.”
„A rămas un gol acum și pentru totdeauna” zice Cantrell despre moartea lui Cornell. „Nu va avea niciodată sens. Nu va fi niciodată ceva ce va părea drept. Și va durea pentru totdeauna.”
Extras din articolul Chris Cornell: Inside Soundgarden, Audioslave Singer’s Final Days, scris de David Fricke pentru Rolling Stone, 29 mai 2017.
Categorizat: Bălmăjeli, Muzică | Etichetat: moarte, tristețe |
Ceea ce inițial părea o tragedie, a devenit o tragedie oribilă, stupidă și complet lipsită de sens… De ce se sinucid oameni care par a avea tot ce și-ar putea dori cineva de la viață? Și cum poate cineva să facă un gest atît de egoist? Și ce poate determina pe cineva să le facă așa ceva celor care-l iubesc? Mă includ aici și pe mine: de la începutul anilor ’90 cred că am ascultat, în fiecare zi la propriu, cel puțin un cîntec al lui, fie că a fost Soundgarden, Audioslave, Temple of the Dog, sau de pe albumele lui solo…
Muzica lui m-a ajutat în momente de durere intensă, tragedii personale, moartea bunicii, a lui Dexter… Peste moartea lui ce mă mai poate ajuta să trec?
L-am admirat și mi-am dorit să fi avut măcar o mică parte din talentul lui. Nu cred că voi putea înțelege vreodată de ce a făcut asta. Viața asta pare dintr-odată mai tristă și mai banală decît era deja.
Prietene de douăzeci și ceva de ani, sper că ți-ai găsit pacea.
Titlul face referire la un vers din cîntecul Applebite: „It’s only forever”…
Categorizat: Muzică | Etichetat: Chris Cornell, durere, moarte, Muzică |
Azi, în mașină pe drumul spre București, ascultam melodia Remember a lui Richie Kotzen și cîntam refrenul, cînd am avut cea mai plăcută și neașteptată surpriză: din spate, din scăunelul ei, Sabina a început să cînte și ea „Remember, remember…”! Chiar dacă nu pronunța tocmai bine, se încadra în tempo și cînta exact cînd și cum trebuie, ceea ce la cei 2 ani și jumătate ai ei e o (mare) performanță!
Sînt foarte mîndru de mica noastră maimuțică și o iubesc foarte, foarte mult. Că a întregit „imaginea” cîteva minute mai tîrziu mîncîndu-și un muc, chiar nu mai contează…