„Arta nu înseamnă ce vezi, ci ce-i faci pe alții să vadă.”Edgar Degas

Cîinele care a vorbit

20 martie 2019 | Nici un comentariu »

Stau la colțul străzii și privesc un bărbat care trece pe lîngă mine împingîndu-și bicicleta de coarne. Cu o mînă sprijină un cîine așezat în spate, pe portbagaj; e într-o stare jalnică, oasele bazinului îi împung pielea ca niște lopeți ruginite și acoperite de licheni, iar blana are mari petice lipsă prin care se văd ulcerații sîngerînde.

Pe neașteptate cîinele alunecă într-o parte și cade pe asfalt cu un sunet bolnav, ca de sac plin cu oase. Geme și scîncește și aș putea jura că-l aud rostind „I fell down…” din mîrîituri și plescăituri. Mă aplec să-l ajut, dar nu știu de unde să-l apuc printre atîtea răni. Sînt copleșit de emoție pe neașteptate și încep să plîng, greu, cu gemete care-mi însîngerează gîtlejul și-mi încețoșează privirea.


Apoi mă trezesc, plîngînd. Da, plîngînd, la fel de greu și de dureros ca în vis. Mi-e înfiorător de dor de Dexter…

Categorizat: Bălmăjeli, Delir nocturn | Vizualizări: 4

Zi și tu ceva

  • * cîmpuri obligatorii
    nu se publică
  • XHTML permis în comentarii: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> <pre user="" computer="" escaped="">