Fără titlu
12 august 2013 | Comentariile sunt închise pentru Fără titluMă uitam la televizor, plictisit și fără chef. Schimbam canalele în speranța că voi da peste un film care să nu-mi provoace silă în mai puțin de 3 minute. Așa am nimerit peste un documentar la TVR 2, ceva despre clonare (cred).
La început, un tip, probabil cercetător, explica faptul că, în ciuda așteptărilor, caii rezultați în urma procedeului nu sînt identici cu originalul și că, de exemplu, diferă pigmentația părului, configurația petelor și alte detalii de genul ăsta. Apoi regizorul a schimbat cadrul pe un cuplu de americani, cel mai probabil proprietari de cai clonați, așezați unul lîngă celălalt pe o canapea din propriul living de un kitsch perfect: suficient de mare să întorci tirul în el, cu gresie cărămizie pe jos și trofee de vînătoare pe pereți. El, texan tipic cu ciocate și pălărie stetson – și accentul de rigoare, presupun, dar nu bag mîna în foc pentru că volumul era foarte redus –, a povestit cum animalele clonate au comportamente identice, au aceleași postúri cînd mănîncă, sau dorm, sau aleargă și cum se ridică de jos împreună, ca la un semnal, și pornesc în aceeași direcție.
Apoi a fost rîndul ei să vorbească și a trebuit să dea cu mucii în fasole din primele 2 fraze, ca majoritatea tutelor snoabe care au senzația că mercedesul le-a adus cel puțin 50 de puncte în plus la IQ. Mai întîi, a zis ceva de genul că a clona animale nu e același lucru cu a clona oameni, „cum desigur știe orice creștin”. Bănuiesc că cei din echipa de filmare erau destul de nelămuriți, nu pricepeau legătura evidentă între creștinism și clonare, pentru că a simțit nevoia să elaboreze și a continuat spunînd că oamenii sînt superiori animalelor și…
Și a trebuit să schimb canalul, pentru a nu mă enerva mai rău. Dar vreau să-i transmit un scurt mesaj, chit că nu-l va citi niciodată:
Nu, vacă proastă, oamenii nu sînt în nici un fel superiori animalelor. Inteligența, care se presupune că îi diferențiază, e de fapt un mare handicap (ca să nu mai vorbim că nu prea știe nimeni să o definească). Pentru că 99,99% din oameni, ca și tine, nu o folosesc, deși evoluția (nu un zeu pervers și schizofrenic, dar asta e altă discuție) i-a înzestrat cu ea. Și-atunci devine un handicap, balast care îi trage la fund în loc să-i ridice.
Oamenii sînt cancerul acestei planete. Se înmulțesc și se întind peste tot, omorînd și pîrjolind totul în cale și crezînd că totul li se cuvine în virtutea „superiorității” și a „mandatului” divin. Și fără îndoială vor sfîrși în același fel ca teribila boală: ucigîndu-și gazda și dispărînd pentru totdeauna odată cu ea.
Categorizat: Bălmăjeli | Etichetat: animal, moarte, prostie, religie |