„Religia se referă la transformarea credințelor netestate, prin forța instituțiilor și trecerea timpului, în adevăr de nezdruncinat.”Richard Dawkins

Sandalocizma lovește din nou

10 iulie 2009 | Comentariile sunt închise pentru Sandalocizma lovește din nou Sandalocizma, episodul 2Sandalocizma, episodul 2

Se pare că porcăria asta e un adevărat trend. Am mai văzut de atunci cîteva pe stradă, inclusiv la Milano! Ceva mai hidos decît chestiile astea nu am mai văzut de mult timp, poate cu excepția sandalelor cu talpă ortopedică de 10cm grosime, dar pe care nu se pășea, ci pe sîrmele înfipte pe dedesubt ca niște picioare de păianjen. Pe așa ceva defilau niște anorexice la o prezentare, într-un echilibru mai precar decît al lui nea Nicu Văcăroiu. Totuși alea erau în mediul relativ închis al unei prezentări, deci inofensive — nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată pe stradă ceva văzut mai întîi la o prezentare… Astea în schimb par să ne invadeze ușor, ușor. Fugiiiiiți!

(Și că veni vorba de Milano, așa-zisa capitală a modei: după ce triezi cu greu cîteva milaneze din puzderia de chinezoaice, constați cu stupoare că sînt îmbrăcate ca dracu’! Ceea ce mi se pare corect, adică în concordanță cu propria părere în legătură cu această mizerie căreia i se spune modă. Dar mai multe despre Milano în alt articol, stați p-aci că vine.)

Categorizat: Bucureștene, Românisme | Etichetat: , , , , , , | Vizualizări: 116

Sandalocizma

25 iunie 2009 | 1 comentariu »

Proaspătă din metroul bucureştean, priviţi şi vă cruciţi: Sandalocizma, cizma sanda… sau inversSandalocizma, cizma sanda… sau invers?!

„Chestia” nu pare să fie nici foarte comodă (din cauza tălpii gen ciupici sau balerini, cîh), nici foarte răcoroasă (materialul părea mult mai aproape de un vinilin ieftin, decît de orice fel de piele). Despre elenganţă n-am să mă pronunţ de data asta, din lipsă de timp.

Dar se pune întrebarea firească: de ce s-ar încălţa cineva de bunăvoie cu aşa ceva?

P.S.: Admit (cu greu) că au şi camerele foto din telefoane rost uneori… deşi foarte rar. Calitatea e oricum execrabilă şi face ca imaginile obţinute astfel să fie aproape de neutilizat.

Categorizat: Bucureștene, Românisme | Etichetat: , , , , , , | Vizualizări: 68