„Dacă un birou dezordonat indică o minte dezordonată, atunci un birou gol ce indică?”Albert Einstein

Fără titlu

12 august 2013 | Comentariile sunt închise pentru Fără titlu

Mă uitam la televizor, plictisit și fără chef. Schimbam canalele în speranța că voi da peste un film care să nu-mi provoace silă în mai puțin de 3 minute. Așa am nimerit peste un documentar la TVR 2, ceva despre clonare (cred).

La început, un tip, probabil cercetător, explica faptul că, în ciuda așteptărilor, caii rezultați în urma procedeului nu sînt identici cu originalul și că, de exemplu, diferă pigmentația părului, configurația petelor și alte detalii de genul ăsta. Apoi regizorul a schimbat cadrul pe un cuplu de americani, cel mai probabil proprietari de cai clonați, așezați unul lîngă celălalt pe o canapea din propriul living de un kitsch perfect: suficient de mare să întorci tirul în el, cu gresie cărămizie pe jos și trofee de vînătoare pe pereți. El, texan tipic cu ciocate și pălărie stetson — și accentul de rigoare, presupun, dar nu bag mîna în foc pentru că volumul era foarte redus –, a povestit cum animalele clonate au comportamente identice, au aceleași postúri cînd mănîncă, sau dorm, sau aleargă și cum se ridică de jos împreună, ca la un semnal, și pornesc în aceeași direcție.

Apoi a fost rîndul ei să vorbească și a trebuit să dea cu mucii în fasole din primele 2 fraze, ca majoritatea tutelor snoabe care au senzația că mercedesul le-a adus cel puțin 50 de puncte în plus la IQ. Mai întîi, a zis ceva de genul că a clona animale nu e același lucru cu a clona oameni, „cum desigur știe orice creștin”. Bănuiesc că cei din echipa de filmare erau destul de nelămuriți, nu pricepeau legătura evidentă între creștinism și clonare, pentru că a simțit nevoia să elaboreze și a continuat spunînd că oamenii sînt superiori animalelor și…

Și a trebuit să schimb canalul, pentru a nu mă enerva mai rău. Dar vreau să-i transmit un scurt mesaj, chit că nu-l va citi niciodată:

Nu, vacă proastă, oamenii nu sînt în nici un fel superiori animalelor. Inteligența, care se presupune că îi diferențiază, e de fapt un mare handicap (ca să nu mai vorbim că nu prea știe nimeni să o definească). Pentru că 99,99% din oameni, ca și tine, nu o folosesc, deși evoluția (nu un zeu pervers și schizofrenic, dar asta e altă discuție) i-a înzestrat cu ea. Și-atunci devine un handicap, balast care îi trage la fund în loc să-i ridice.

Oamenii sînt cancerul acestei planete. Se înmulțesc și se întind peste tot, omorînd și pîrjolind totul în cale și crezînd că totul li se cuvine în virtutea „superiorității” și a „mandatului” divin. Și fără îndoială vor sfîrși în același fel ca teribila boală: ucigîndu-și gazda și dispărînd pentru totdeauna odată cu ea.

Categorizat: Bălmăjeli | Etichetat: , , , | Vizualizări: 3

Un mesaj de sărbători de la Ricky Gervais:
De ce sînt ateu

20 decembrie 2010 | Comentariile sunt închise pentru Un mesaj de sărbători de la Ricky Gervais:
De ce sînt ateu

Am găsit un link la acest articol pe blogul lui John Gruber, Daring Fireball.

Celor care n-au auzit de Ricky Gervais n-am să le fac eu temele. Pentru asta există wikipedia, imdb, funny or die (.com) sau pur și simplu google.

Așa că o să reproduc articolul aici, în traducere proprie, pentru că rezonez cu el. „Achiesez”, cum ar zice Badea. Și pentru că mă enervează toată mascarada asta cu „sărbătorile”. Sper să vă placă la fel de mult.
Citește și restul »

Categorizat: Bălmăjeli | Etichetat: , , , | Vizualizări: 42

Tramvaiul nostru cel de toate zilele

25 mai 2009 | Comentariile sunt închise pentru Tramvaiul nostru cel de toate zilele

Astăzi, în timp ce mă îndreptam spre birou de dimineaţă, am văzut una din cele mai haioase chestii din ultima vreme.

O cucoană alerga cu paşi mici şi caraghioşi spre staţia de tramvai, rostogolindu-se parcă pe curul generos (ca să nu zic „cît casa”) şi îmbrăcat, desigur, cu pantaloni trei sferturi mulaţi. Tramvaiul cobora dealul vertiginos, cauza evidentă a faptului că distinsa noastră doamnă renunţase temporar la manierele elegante.

Nimic deosebit pînă aici, însă eroina povestirii mele bătea, în timp ce alerga de-a curmezişul bulevardului către refugiul staţiei, nişte cruci mari şi evlavioase, chiar dacă era întoarsă cu curul cel mare spre biserică! Sub tricoul roşu ţîţele urmăreau smucite mişcarea mîinii, descriind un arc larg de cerc de sub bărbie pînă pe burtă, trecînd pentru o nanosecundă de imponderabilitate şi prin punctele cardinale ale duhului sfînt.

Salvarea sufletului era cu certitudine o prioritate, dar parcă nu se face nici să-ţi pierzi slujba pe timp de criză din cauza unei întîrzieri!

Pentru simplul fapt că m-a amuzat de la prima oră a zilei şi săptămînii, îi urez rubicondei doamne să-şi păstreze slujba cel puţin pînă scoate Boc ţara din criză .

Categorizat: Românisme | Etichetat: , , | Vizualizări: 89