29 decembrie 2016 | Comentariile sunt închise pentru Windows 10
Pînă azi n-am avut nici timp și nici aplecare să încerc Windows 10. Nici azi nu l-aș fi încercat dacă nu mi-ar fi fost propus upgrade-ul de la Windows 7 Ultimate pe noul laptop al Crenguței (un Lenovo X220 chilipir, dar poate altă dată despre asta).
Cîteva prime impresii rapide:
Urăsc interfața grafică complet albă, e ca o copie de mîna a doua a iOS-ului de la Apple (care nici ăla nu-mi place, nota bene)
Nu poți schimba nici o setare fără să activezi Windows-ul. Pe bune?
Nu poți instala nici o extensie în Edge (am încercat Adblock Plus, prima extensie pe care or instalez în orice browser) fără să ai cont de utilizator la Microsoft. Ăsta a fost momentul în care totul s-a terminat pentru mine. De remarcat că în tot acest timp, Windows Store a descărcat fără știrea mea și fără să mă întrebe 3 jocuri, aplicații pentru Facebook și Tweeter și dracu’ știe mai ce…
Deci adio Windows 10, ești mizerabil și nu vreau să am nimic de-a face cu tine.
30 ianuarie 2013 | Comentariile sunt închise pentru Domeniu de scotocire
Din puțul traducerii de la Microsoft: Windows 7 Professional SP1 64 biți, Outlook 2007 SP2 MSO (12.0.6662.5000), parte a Microsoft Office Standard 2007. În mod clar ar fi obținut rezultate mai bune cu Google Translate…
23 octombrie 2012 | Comentariile sunt închise pentru Dezactivarea definitivă a notificărilor Outlook
Politica IT a companiei mă obligă să folosesc Windows și Outlook (politică de căcat, dacă e să mă întrebați pe mine). Windowsul 7 e chiar ok, pot trăi cu el, deși personal prefer Mac OS sau Linux. În schimb Outlook-ul și Exchange Serverul le urăsc intens, în special în urma experienței mele de sysadmin și helpdesk. Sînt mizerabile pentru admini, mizerabile pentru utilizatori.
26 iulie 2012 | Comentariile sunt închise pentru Chrome e puțin bîlbîit
Mai întîi a apărut o notificare că versiunea mea de Java este veche și că ar fi bine s-o actualizez. Am apăsat pe link-ul din notificare, am fost redirecționat către site-ul Oracle de unde am descărcat programul de instalare, timp în care textul notificării s-a schimbat, spunîndu-mi să reîncarc pagina ca să activez noul plugin, după actualizare.
Problema e că după o vreme, probabil cînd programul de instalare a terminat de înlăturat versiunea veche pentru a o instala pe cea nouă, Chrome a afișat încă o notificare, peste cea existentă, spunînd țîfnos că îmi trebuie Java ca să afișez „unele elemente din pagină”. Nu zău!?
De fapt un titlu mai corect ar fi fost „Programatorii din echipa Google Chrome fac economie de if-uri”, dar ar fi fost mult prea tehnic ca să mai aibă și farmec.
Am avut la un moment dat un televizor alb/negru (din păcate nu-mi aduc aminte numele sau modelul, posibil un Sport1) care avea încorporată o clonă de Pong. La capătul a 2 cabluri lungi erau atașate niște potențiometre, prin răsucirea cărora se putea controla mișcarea paletelor pe ecran. Jucam ore în șir cu tata, chiar și cînd potențiometrele paradite făceau ca mișcările paletelor să fie sacadate și imprevizibile. Sînt ultimele mele amintiri cu tata într-o activitate de familie, nu mult după aia a urmat divorțul și s-a dus dracului tot.
Deci mulțumesc Ralph Baer! Fără să știi (și fără să știu), ai un loc foarte special în sufletul meu.
David Friedman, autorul interviului, povestește:
La un moment dat în timpul interviului și-a exprimat frustrarea că în zilele noastre copiii nu mai citesc pentru că sînt prea ocupați să se joace cu smartphone-urile lor. Așa că l-am întrebat dacă e de părere că puștii joacă prea multe jocuri. A deschis cumva din greșeală o cutie a Pandorei cu invenția lui? Răspunsul lui:
Da. Un pic da. Dar eu am crezut că vin cu un joc de familie. Dacă stai să te gîndești un moment, ce e jocul de ping pong? Nu poți juca ping pong singur. A fost conceput să fie jucat de doi oameni. Și am avut și versiuni pentru 4 mîini ale jocurilor de ping pong și hockey încă de la început. Întotdeauna l-am considerat un joc de familie. Și apoi a cam degenerat într-o chestie pentru un singur jucător la care eu nu m-am gîndit niciodată.
Între timp am vorbit cu tata și am aflat că televizorul se numea „Olt” și era complet alb, ca un costum de chelner. Nici unul din noi nu ne aminteam numele, dar ne-a salvat văru’ Mălin. Nu pot decît să mă întreb ca Bundy: dacă a ținut minte asta, oare ce a uitat?! ↩
