«Nu mi-e teamă de computere. Mi-e teamă de lipsa lor.»Isaac Asimov
Complicat de explicat despre ce e vorba, dar Yuvi Zalcov zice cam așa:
Acesta este tributul meu video pentru prezentarea extraordinară a lui John Gruber și Merlin Mann despre obsesie și voce, la SXSW 2009. Iată cum m-a afectat pe mine ca nuvelist nevrotic.
Via Daring Fireball
Astăzi la birou ascultam albumul Live on Tour in Europe al lui Billy Cobham și George Duke, și m-am gîndit să caut pe youtube să văd dacă nu există cumva și înregistrări video din concertul respectiv (există, și merită văzute). Între sugestiile de pe pagina youtube — o chestie foarte mișto, dar care îmi „papă” o grămadă de timp uneori, în special cînd n-ar trebui să o ard pe net — apărea și acest clip cu Vinnie Colaiuta și Jeff Beck cîntînd piesa Stratus a lui Billy Cobham:
Get the Flash Player to see this content.
Chestia care m-a dat pe spate a fost puștoaica de la bas, Tal Wilkenfeld, care la momentul respectiv avea 21 de ani, cînta la bas doar de 4, după ce nu pusese mîna pe chitară înainte de 14 ani!!!
Am o vagă bănuială că ei nu i-a spus nimeni la vîrsta aia că nu e în stare… Deci rămîne cum ziceam în titlu.
P.S.: Dacă tot l-am pomenit pe Cobham, o mică monstră cam ce poate să facă băiatul ăsta…
Get the Flash Player to see this content.
Get the Flash Player to see this content.
Un angajator, lipsit chiar și de minimul bun simț de a-și declina identitatea, afișează un post disponibil pe un site cunoscut de recrutare.
Anunțul nu conține nici un fel de informații referitoare la cerințe, doar un titlu care ar putea însemna orice. Nu se precizează studii sau calificări necesare, nu se precizează domeniul, se știe doar că e tehnic.
În prima zi de la publicarea anunțului, 287 (!!) de persoane se bulucesc să-și trimită CV-ul și să candideze pentru acest post.
Oamenii ăștia sînt ori foarte proști, ori de-a dreptul disperați. Nu reușesc să mă decid care variantă. Sau chiar ambele, în proporții egale.
… ce vor angajatorii ăștia de la mine.
Văzute pe bestjobs.ro. Nici un animal n-a fost rănit în timpul producerii acestor capturi de ecran, deși mie mi-ar fi putut bubui capul în orice clipă.
Comentarii despre subiect pe site-ul lui Bob Park, profesor de fizică la Universitatea Maryland:
Iată ce conversații am de cîteva ori pe zi cu oameni complet necunoscuți:
Interlocutor: — Folosești hands-free la telefonul mobil?
BP: — Nu.
Interlocutor: — N-ai fi mai în siguranță?
BP: — Nu.
Interlocutor: — De unde știi?
BP: — Fizică cuantică; toate formele de cancer sînt cauzate de segmente mutante în ADN. Radiația electromagnetică nu poate crea segmente mutante în ADN decît dacă frecvența este egală sau mai mare decît limita spre albastru a spectrului vizibil, ultra-violetul apropiat. Frecvența radiației unui telefon celular e cam de 1 milion de ori prea scăzută.
Interlocutor: — Uau! Asta-i o chestie nouă.
BP: — Albert Einstein a explicat-o în 1905. Robert Millikan, considerat cel mai mare fizician experimentalist, și-a petrecut zece ani din viață construind un experiment, și a confirmat perfect teoria lui Einstein.
Interlocutor: — Sînt șocat! Ești sigur că așa e?
BP: — Practic întreaga lume modernă se bazează pe asta.
Interlocutor: — Eu de ce acum aud prima oară despre asta?
BP: — Pentru că nu ți-a spus Sanjay1. Toți depindem de media ca să ne țină informați, iar media mondială ne-a dezamăgit în privința asta. Dar și noi, oamenii de știință, ar fi trebuit să strigăm mai tare.
Sursa2: What’s New by Bob Park, 20 mai 2011
Se referă la Sanjay Gupta, neurochirurg american și corespondentul medical șef al CNN, despre care Bob Park afirmă într-un alt articol că folosește un hands-free la telefonul mobil pentru a-și proteja creierul de radiația electromagnetică, ridiculizîndu-l în același timp pentru că probabil își ține telefonul în buzunarul de la pantaloni, lîngă ouă, care în scrotul ăla ridicol sînt chiar mult mai neprotejate decît creierul. ↩
Notele, link-urile și formatarea îmi aparțin, textul nu. ↩
