„Să faci întotdeauna bine. Asta îi va bucura pe cîțiva și stupefia pe ceilalți.”Mark Twain

Vești mari

13 august 2010 | 5 comentarii »

Lipsa totală de activitate din ultima vreme trebuie pusă numai într-o oarecare măsură pe seama lenei mele proverbiale. Ultimele aproximativ trei săptămîni au dus la cea mai impulsivă și – aparent – nebunească hotărîre din viața noastră de pînă acum: în data (istorică) de 10 august 2010 ne-am cumpărat casă la țară, la 30km de București!

Căsuța noastră

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Dar să încep cu începutul. Totul a pornit de la hotărîrea ca în acest august să rezugrăvim apartamentul, neatins de vreo 8 ani, de cînd ne-am mutat aici. Recunosc deschis că nu mă încînta deloc perspectiva, nu numai din cauza cunoscutei mele aversiuni pentru genul ăsta de activități, ci și pentru că nu era deloc modul în care-mi imaginasem că-mi voi petrece vreo 2 săptămîni de concediu. Deși pare greu de crezut, nici pe Crenguța n-o încînta perspectiva jegului generalizat și a trăitului din valiză pe perioada respectivă, așa că pînă la urmă ideea a fost abandonată, spre marea mea ușurare.

Dar toate discuțiile au reînviat o temă mai veche: ce bine ar fi dacă am găsi o soluție ca noi să ne mutăm într-un apartament mai mare, iar în locul nostru să vină mama Crenguței. Așa că într-o bună zi ne-am apucat să vizionăm apartamente cu 3 camere în zona noastră, cu rezultate complet nesatisfăcătoare. Apartamentele nu arată prea bine, prețurile sînt în continuare exorbitante (deși au scăzut mult față de anul trecut), și am început să ne întrebăm dacă merită să dăm atîția bani. Răspunsul a fost, evident, nu. Aceleași necunoscute: ce ne facem dacă dăm peste vecini țicniți sau, mai rău, maneliști, dacă trebuie să ne batem pentru un loc de parcare ca și pînă acum, dacă întreținerea e mare, dacă e frig iarna și cald vara, etc.?

Ca o scurtă paranteză: nu susțin că maneliștii ar fi cea mai rea specie de vecin. Dovada foarte clară este personajul sinistru care s-a mutat de cîteva luni în apartamentul de la etajul inferior, și care ne „delectează” cu house aproape în fiecare zi de atunci, la un volum imposibil de ignorat. Și care, culmea, mai are și tupeul să mă întrebe, atunci cînd ne mai întîlnim accidental pe holul blocului sau în parcare, dacă mă deranjează muzica lui. Și care, cu același tupeu, ignoră de fiecare dată răspunsul meu afirmativ. Dar divaghez.

Așadar a început să se contureze tot mai clar o soluție la toate aceste probleme: o casă la curte, de preferință undeva în afara Bucureștiului.

Căsuța noastră

Îmi dau seama că am pornit acest articol, acum cîteva zile, foarte hotărît și pus pe fapte mari: să povestesc pe de-a-ntregul cum am ajuns aici. Din păcate astăzi nu mai am aceeași energie, după ce am început cu alergătura și șpăgile pentru racordarea noii gospodării la rețelele de gaze și electricitate, și, ca un făcut, tocmai pe canicula oribilă din ultimele zile…

Deci o să mă scuz și o să închei abrupt cu o scurtă descriere a stării de fapt, cu promisiunea că voi încerca să revin cu mai multe detalii. În momentul de față stăm așa: am cumpărat casa (a fost dragoste la prima vedere) fără să avem nici măcar 1 euro! Să le dea dumnezeu sănătate cumnatei Alina și soacrei Iuliana, că altfel totul ar fi rămas doar un vis frumos… Am pus la vînzare apartamentul, dar pînă acum mișcarea este foarte slabă, am pimit zeci de telefoane de la agenții imobiliare, dar nici unul de la particulari interesați… Am colindat și pe la toate băncile să vedem unde am putea face un credit din care să acoperim diferența de preț între apartament și casă și mobilare/utilare. A, și am demarat formalitățile de branșare la gaze și electricitate. Și ne așteaptă vremuri grele, casa e neterminată, trebuie puse gresie și faianță, parchet, uși, instalații sanitare și electrice, centrală termică, pompă de apă și hidrofor, și probabil multe altele. Și evident mai trebuie și mobilă, pe care am început deja să ne ciondănim .

P.S.: Dimineață la ora 7 a trebuit să mă ridic din pat și să închid geamul, pentru că nu mai suportam zgomotul mașinii de gunoi și al tomberoanelor tîrșîite pe asfalt, ca să nu mai spun de mirosul absolut oribil… Dar nu m-am putut abține să nu zîmbesc, gîndindu-mă că în scurt timp — ok, poate nu scurt, dar într-un timp oarecare — toate astea vor fi doar amintiri neplăcute… În fiecare seară, tolănit în șezlog pe terasă, la mine în curte, sorbind o băutură rece, voi ridica paharul și voi striga: fuck you, București!

Categorizat: Noi | Vizualizări: 58

5 comentarii la “Vești mari”

  1. 1 ancuta
    15 august 2010, 20:59

    ha! trebuie sa aflu de la mama ca va cumparati casa? ha! cat de greu era sa-mi dai si mie un telefon sa-mi spui? 

    in orice caz, trebuie sa o udati greu de tot. pica bine, ca tot vin acasa.

    Dumnezeule, ce veste extraordinara, felicitari!

    va pup

  2. 2 Tudor
    16 august 2010, 09:33

    Ce să-ți fac, sis, dacă ești „indisponibilă”?

    Merci de felicitări, te așteptăm s-o vezi și s-o udăm.

  3. 3 bog
    18 august 2010, 22:56

    Felicitari! Ma bucur mult pentru voi. E altceva.

  4. 4 Tudor
    20 august 2010, 09:30

    Mulțumim frumos. Ne-am cam speriat cînd am început să realizăm cam la cîtă muncă ne-am înhămat, dar o să supraviețuim. Iar după aia chiar că va fi altceva…

    Voi ce faceți, Bogule? Toate bune? Poate reușim să ne vedem cînd vine și Ancuța în țară.

  5. 5 Sandu
    25 august 2010, 19:38

    Cred ca in urmatorii doi ani ai sa strigi din picioare fuck you Bucuresti, nici nu-ti dai seama ce te asteapta si cite mai ai de facut. Eu iti doresc si va doresc succes pe toata linia. Tudorele nu poti sa spui ca n-ai avut noroc in viata. Sunt fericit pentru voi.