Sandalocizma lovește din nou

Sandalocizma, episodul 2

Se pare că porcăria asta e un adevărat trend. Am mai văzut de atunci cîteva pe stradă, inclusiv la Milano! Ceva mai hidos decît chestiile astea nu am mai văzut de mult timp, poate cu excepția sandalelor cu talpă ortopedică de 10cm grosime, dar pe care nu se pășea, ci pe sîrmele înfipte pe dedesubt ca niște picioare de păianjen. Pe așa ceva defilau niște anorexice la o prezentare, într-un echilibru mai precar decît al lui nea Nicu Văcăroiu. Totuși alea erau în mediul relativ închis al unei prezentări, deci inofensive – nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată pe stradă ceva văzut mai întîi la o prezentare… Astea în schimb par să ne invadeze ușor, ușor. Fugiiiiiți!

(Și că veni vorba de Milano, așa-zisa capitală a modei: după ce triezi cu greu cîteva milaneze din puzderia de chinezoaice, constați cu stupoare că sînt îmbrăcate ca dracu’! Ceea ce mi se pare corect, adică în concordanță cu propria părere în legătură cu această mizerie căreia i se spune modă. Dar mai multe despre Milano în alt articol, stați p-aci că vine.)

Sandalocizma

Proaspătă din metroul bucureştean, priviţi şi vă cruciţi: Sandalocizma, cizma sanda… sau invers?!

„Chestia” nu pare să fie nici foarte comodă (din cauza tălpii gen ciupici sau balerini, cîh), nici foarte răcoroasă (materialul părea mult mai aproape de un vinilin ieftin, decît de orice fel de piele). Despre elenganţă n-am să mă pronunţ de data asta, din lipsă de timp.

Dar se pune întrebarea firească: de ce s-ar încălţa cineva de bunăvoie cu aşa ceva?

P.S.: Admit (cu greu) că au şi camerele foto din telefoane rost uneori… deşi foarte rar. Calitatea e oricum execrabilă şi face ca imaginile obţinute astfel să fie aproape de neutilizat.

Tramvaiul nostru cel de toate zilele

Astăzi, în timp ce mă îndreptam spre birou de dimineaţă, am văzut una din cele mai haioase chestii din ultima vreme.

O cucoană alerga cu paşi mici şi caraghioşi spre staţia de tramvai, rostogolindu-se parcă pe curul generos (ca să nu zic „cît casa”) şi îmbrăcat, desigur, cu pantaloni trei sferturi mulaţi. Tramvaiul cobora dealul vertiginos, cauza evidentă a faptului că distinsa noastră doamnă renunţase temporar la manierele elegante.

Nimic deosebit pînă aici, însă eroina povestirii mele bătea, în timp ce alerga de-a curmezişul bulevardului către refugiul staţiei, nişte cruci mari şi evlavioase, chiar dacă era întoarsă cu curul cel mare spre biserică! Sub tricoul roşu ţîţele urmăreau smucite mişcarea mîinii, descriind un arc larg de cerc de sub bărbie pînă pe burtă, trecînd pentru o nanosecundă de imponderabilitate şi prin punctele cardinale ale duhului sfînt.

Salvarea sufletului era cu certitudine o prioritate, dar parcă nu se face nici să-ţi pierzi slujba pe timp de criză din cauza unei întîrzieri!

Pentru simplul fapt că m-a amuzat de la prima oră a zilei şi săptămînii, îi urez rubicondei doamne să-şi păstreze slujba cel puţin pînă scoate Boc ţara din criză .