„Computerele sînt inutile. Nu-ți pot da decît răspunsuri.”Pablo Picasso

Că bine zici, frate

30 august 2023 | Comentariile sunt închise pentru Că bine zici, frate

As the senior managers weren’t the ones doing the bug investigating, they did what most senior managers do when they need something done—they kept bugging the person actually debugging the code. After all, everyone knows developers will debug problems faster if you pester them for status reports and pointedly lurk outside their office.
Aliens Ate My Software by Raymond Chen (TechNet Magazine, July 2012).

Adică, cum s-ar zice aici la voi, la Romania:

Dar cum nu managerii erau cei care investigau problema, au făcut ceea ce fac majoritatea managerilor atunci cînd vor să se întîmple ceva: l-au bătut la cap pe cel care investiga cu adevărat eroarea. Că doar știe toată lumea: programatorii investighează problemele din cod mai repede dacă-i freci cerîndu-le permanent rapoarte de progres, sau dai tîrcoale în jurul biroului lor.
Extratereștrii mi-au mîncat software-ul, de Raymond Chen (TechNet Magazine, iulie 2012).

A fost o coincidență mare că am dat peste articolul ăsta tocmai azi, cînd a trebuit să asist la o scenă penibilă la birou. După ce acum mai bine două luni (cred) au pus o ședință de status specială pentru proiectul ăsta (vezi status reports mai sus), bașca, pe lîngă ședința zilnică, acum au început să întrebe foarte agresiv cînd o să fie gata. Iar cînd colegul pe care a picat de data asta măgăreața (eu am tăcut ca un filozof ce sînt) a dat din colț în colț ca să recunoască, într-un final, că nu știe, managerul cu pricina a făcut spume la gură că ăsta nu e un răspuns acceptabil.

Ca să ilustrez situația printr-o analogie, lucrurile ar sta cam așa:

Cineva a smuls doi zugravi din pat în toiul nopții și i-a dus într-un castel medieval din munți. După ce i-a plimbat, pe întuneric, prin vreo 2-3 încăperi zugrăvite cîndva de alții, a început să le ceară insistent răspuns la întrebarea cît mai durează să termine de spoit restul camerelor din castel. Ba chiar bate din picior, riscînd să-și strice botina fină și glezna grațioasă, că „nu știu” nu e un răspuns acceptabil, trebuie să răspundă cumva, nu-l interesează cum, ca să poată spune și el, la rîndul lui, mai departe.

Acuma, ar fi varianta 1) să minți cu nerușinare – cum ar veni „Doo minute, Turkish!”, sau b) să spui adevărul: n-ai o vedere de ansamblu întrucît codul are niște zeci de mii de linii de cod, e scris cu picioarele de niște diletanți înainte de aterizarea ta în proiect, specificațiile sînt mai mult verbale și mult noroc să-l găsești fix pe Nea Caisă ăla care știe răspunsul corect la una din zecile de chestii ce te blochează în clipa asta, infrastructura clientului e o mare cutie neagră și nimeni nu știe exact cum funcționează, plus managerii care îți stau permanent în coaste ca niște unelte de cizmărie folosite la găurit, DECI N-AI NICI CEA MAI VAGĂ IDEE!

Varianta a doua am încercat-o, de mai multe ori chiar… și n-a ținut. Pentru că, de fapt, adevărul nu e indicat în astfel de situații. Și nici diplomatic. Și-ți mai aduce și evaluări de performanță negative, că ești contra.

Deci, să-i fut pe toți! Măcar de o muie puteau să aranjeze și ei, dacă tot sînt niște lăbari…

Categorizat: Bălmăjeli, Moftware, Muncă |

Comentarii închise.