Pentru Sabina și Crenguța
15 noiembrie 2022 | Comentariile sunt închise pentru Pentru Sabina și CrenguțaNotă: Articolul a fost scris în zilele de 14 și 15 noiembrie 2022, dintr-un salon de spital, în timp ce așteptam să fiu luat în sala de operație pentru un bypass coronarian, din care mă convinsesem cumva că sunt șanse importante să nu mă mai trezesc. Era programat pentru publicare automată pe 21 noiembrie, în ideea că dacă totuși supraviețuiesc, aveam 6 zile la dispoziție să-mi revin și să anulez publicarea lui. Din fericire am supraviețuit intervenției, iar motivația originală nu mai e de actualitate. Dar conținutul rămîne la fel de relevant, așa că am decis să-l public oricum. Ce urmează se dorea un fel de scrisoare de rămas bun care, evident, nu e relevantă decît pentru mine, pentru soția și fiica mea.
Iubitele mele, dacă citiți asta înseamnă că lucrurile nu au mers așa cum speram și că eu nu mai sînt cu voi. Îmi pare rău. Și mai ales regret că nu am putut să vă spun prin viu grai ce încerc să vă spun acum – nu pentru că ar fi fost mai ușor, dar ar fi fost oricum mai bine, mai puțin impersonal decît niște cuvinte așternute undeva… Dar nici să mă fi văzut plîngînd cu disperare de dorul vostru nu știu dacă ar fi fost cea mai bună „livrare”, poate e totuși o idee mai bine așa?
Sabina
Scumpul meu iepuraș pufos, maimuțica mea jucăușă, nu cred că puteam spera la o fetiță mai bună, mai dulce și mai inocentă ca tine! Ai apărut în viața noastră în momentul perfect, cînd totul părea stupid și fără rost. Datorită ție am aflat ce înseamnă să iubești pe cineva mai mult decît propria persoană, ce înseamnă să iubești pe cineva fără să aștepți nimic în schimb, ce înseamnă să iubești pe cineva pînă simți că sentimentele alea te dizolvă și te pierzi cu totul într-o mare caldă de fericire. În cei 40 de ani dinaintea ta am crezut că știam, dar habar nu aveam. Te iubesc atît de mult, încît în cele mai negre zile e suficient să mă gîndesc la tine și totul se luminează, de parcă soarele ar fi străpuns dintr-odată norii. O fotografie cu tine pe ecranul telefonului mă face să rînjesc prostește în cele mai serioase momente, să închid ochii și să-mi imaginez că te îmbrățișez și îți sorb mirosul părului pînă plămînii mi se umplu complet și nu mai încape nimic. Pentru că nici nu mai am nevoie de nimic.
Nu am vrut să te părăsesc. Aș fi vrut să pot fi lîngă tine în fiecare clipă, să te țin de mînă cînd ai nevoie de ajutor și să te pot vedea cum crești și cum înflorești. Am încredere în tine, știu că într-o zi o să fii o femeie minunată și că vei avea exact viața pe care ți-o vei dori. Trebuie doar să ții minte că nimic nu e simplu, nimic important nu se obține ușor, trebuie multă muncă și hotărîre. Și să mai ții minte că mulți oameni sînt răi și proști și vor vrea să-ți facă rău, dar tu va trebui să înveți să-i ignori, sau să-i zdrobești cînd va fi nevoie. Dacă-ți dorești ceva cu adevărat, trebuie să faci tot ce poți ca să-l obții, fără să te dai bătută, fără să lași pe nimeni să te descurajeze sau să-ți spună că nu poți sau că nu meriți. Tu meriți ce e mai bun, și poți absolut orice!
Fii bună și blîndă cu toată lumea, dar mai ales cu mama ta. O vreme o să fie foarte tristă, trebuie să o ajuți să depășească această perioadă grea fiindu-i alături, fiind cuminte și înțelegătoare, ascultătoare. E ok să fii tristă și tu, dar nu prea mult. Decît să fii tristă că nu mai sînt cu voi, mai bine să-ți aduci aminte multele momente în care am fost fericiți împreună: cînd mergeam cu toții să-l plimbăm pe Toto, sau cînd ne plimbam cu bicicletele, cu trotinetele, cu patinele, cînd eram toți trei în piscină și ne bălăceam… Cînd învățai să mergi cu rolele și te ținea mami de o mînă iar eu de cealaltă, iar tu zîmbeai cu gura pînă la urechi și chiuiai cu pletele în vînt! Ce clipe fericite! Sau cînd ne îmbrățișam toți trei seara, înainte ca tu să mergi la culcare în zilele de școală, alea erau cu adevărat clipe magice în care timpul stătea pe loc și nu mai existam decît noi trei pe lume, și totul era bun, și cald, și liniștit!
Dacă te vei gîndi din cînd în cînd la momentele alea, vei vedea că ți le vei aminti mereu. Și atunci și eu voi fi cu tine mereu, în amintirile și în visele tale! Fii fericită, tati te va iubi întotdeauna și fără încetare!
Crenguța
Pisoiul meu cu ochi ca marea și ca cerul, te iubesc de o viață și aș fi vrut să mai fie încă o mie de vieți în care să te pot iubi! Ți-am greșit enorm și oribil, și de atîtea ori… pentru că am fost un tîmpit care n-a înțeles decît în ultima clipă ce e cu adevărat important. M-ai primit înapoi de atîtea ori, deși singurul lucru pe care-l meritam era poate un șut în fund în drumul spre ieșire, iar asta spune totul despre tine. Meritai pe cineva mult mai bun ca mine, și te-ai pricopsit cu mine… Îmi pare rău.
Aș vrea să pot să-ți spun cum să mergi mai departe. Sau măcar ceva care să facă tot coșmarul un pic mai ușor… Nu știu dacă există acel ceva, iar eu oricum nu sunt pregătit în nici un fel. Toată povestea asta din ultimele săptămîni m-a luat complet nepregătit. Nu că altfel te-aș fi frapat cu profunzimea gîndurilor mele…
Cum am făcut de atîtea ori, am amînat momentul în care să-ți spun că te iubesc, sau măcar ceva frumos. Am făcut-o în parte pentru că am crezut că avem mai mult timp, pentru că am crezut că e evident ce simt pentru tine, și pentru că e greu să-ți imaginezi că cei din jur nu pot ști ce-ți trece prin cap… Iar acum nu prea mai e timp.
Aș fi vrut să-ți spun în fiecare zi cît de mult te iubesc, pentru că e adevărat. Și pentru că te-am iubit din ce în ce mai mult în fiecare zi. Și aș mai fi vrut să-ți spun cît de recunoscător îți sunt că, în loc să dai bir cu fugiții în fața copilului rîzgîiat și descreierat care eram, ai decis să rămîi și să încerci să-mi dai o formă umană. Numai datorită ție sunt cine sunt azi. Nu am nici o îndoială.
Și mai ales nu ți-am spus suficient cît de recunoscător îți sînt că m-ai împins de la spate pînă am acceptat să o avem pe Sabina. A fost de departe cel mai bun și frumos lucru pe care l-ai făcut pentru mine. Și cred că și cel mai frumos lucru pe care l-am făcut împreună. Știu că nu ai făcut-o doar pentru mine, dar nu contează – fără tine un întreg univers de trăiri, de bucurii și de spaime ar fi trecut pe lîngă mine și nu l-aș fi cunoscut niciodată. Încă o dată, și încă de o mie de ori, îți mulțumesc!
Îmi pare rău că nu mă pricep mai bine la asta… Cum îi mulțumești inimii că te ține în viață? (sau că te omoară, în cazul ăsta – iartă-mă, o glumă proastă acum, dar nu m-am putut abține) Îți mulțumesc că ai fost inima mea și creierul meu și sufletul meu. Cîndva vom fi din nou împreună, știu asta. Vom fi îmbrățișați și întrepătrunși, cu fluturi în stomac și furnicături pe piele, pentru eternitate.
Categorizat: Noi, Scrisori | Etichetat: dragoste, moarte, noi |