„Săpunul și educația nu sînt la fel de rapide ca un masacru, dar sînt mai mortale pe termen lung.”Mark Twain

M-am hotărît să devin prost

20 februarie 2011 | Comentariile sunt închise pentru M-am hotărît să devin prost

page-mhsdp

O carte slabă, care nu prea merită nici un fel de mențiune. Dar pentru că am decis că am nevoie de o oarecare disciplină și că trebuie să mă mobilizez să scriu măcar două vorbe despre cărțile pe care le citesc, e musai să o fac.

Deci două vorbe: foarte slabă. Cînd am citit că Martin Page e născut cu 3 zile înaintea mea, am crezut că este o oportunitate interesantă să „arunc o privire” în mintea unui alter ego francez, dar din păcate n-a fost deloc așa. Recenzia de pe coperta 4 a cărții e o măgărie fără margini, o laudă grețoasă și nemeritată a cărții. Dar cum probabil a fost scrisă de editor, care are un interes direct și pecuniar să vîndă cartea oricît de proastă ar fi, atunci așteptările mele legate de adevărul (sau măcar o oarecare obiectivitate a) acelei recenzii erau din start greșite.

Ultimele cîteva pagini sînt chiar mai bizare decît restul, apare o schimbare bruscă de ton și sînt abandonate aproape toate personajele în favoarea unuia nou și descreierat. Am avut senzația că pînă și autorul s-a plictisit și a tras tare să termine cumva.

Nota doi, să vii cu mă-ta la școală mîine!

Categorizat: Cărți | Etichetat: , , |

Comentarii închise.