22 aprilie 2010 | Comentariile sunt închise pentru Zgomot de fond în țeastă
[audio:tool-forty-six-and-two.mp3]
Am trecut dimineață în drum spre muncă prin fața sediului TSD și am remarcat într-un geam de deasupra intrării un poster cu Che Guevara. Mă recunosc depășit, mă simt ca în fața testelor alea cretine de aptitudini cu înșiruiri de imagini și simboluri stupide, între care trebuie să găsești conexiuni pentru a determina următorul simbol din serie. Eu nu reușesc să găsesc elementul care leagă „Guerillero”, „Heroico”, contracultura (sau orice fel de cultură), revoluția și TSD-ul… dar poate sînt eu obosit. 
Citește și restul »
Categorizat: Bălmăjeli, Bucureștene, Moftware | Etichetat: București, frustrare, microsoft, primar, prostie, software |
15 martie 2010 | 2 comentarii »

Comunicat de presă
București, 15 martie 2010
Încă de la înfiițarea sa, Egosistem.ro este, pentru mulți români ce bîntuie dezorientați coclaurile internetului autohton, prima sursă de informații pertinente și utile, indiferent de subiect. Pornind de la sfaturi de bun simț pentru un sex anal reușit și pînă la sugestii de alegere a muzicii ambientale potrivite unei astfel de ocazii, echipa noastră lucrează fără oprire la centralizarea celor mai valoroase cunoștințe și la păstrarea lor pentru generațiile viitoare de internauți năuci.
Citește și restul »
Categorizat: Bălmăjeli, Moftware | Etichetat: cuvinte cheie, gunoi, keywords, motor de căutare, prostie, relevanță, s.e.o., software, web |
01 martie 2010 | Comentariile sunt închise pentru Criza financiară lovește greu online-ul românesc

Titlul este, evident, o glumă; nu cred că mai este necesar să comentez cumva imaginea de mai sus…
Un sfat pentru olteanul Alex, totuși: dacă vrei cu adevărat să se simtă economia de electricitate, scoate și frigiderul din priză. Îl bagi la loc doar cînd vrei să cauți noaptea ceva de mîncare, ca să ți se aprindă beculețul din interior.
A, și încă ceva… ia serverul în brațe și mergi pe acoperișul celui mai înalt bloc din apropiere înainte de a-i da drumul! Numai așa vei obține cel mai „răsunător”, cel mai eficient și cel mai durabil efect. 
Categorizat: Aiurea pe net, Românisme | Etichetat: de văzut, prostie, web |
27 ianuarie 2010 | Comentariile sunt închise pentru Luați d-aci
Lehamitea de după alegeri mă face să refuz să mă uit la televizor sau să citesc presă de orice fel. Pur și simplu nu vreau să știu, nu mă interesează. Dar azi am zis totuși să văd ce a mai scris Lelia Munteanu, că prea scrie bine.
Și mă bucur să vă anunț că nu se dezminte, scrie bine de tot. Două sampling-uri (
) scurte:
La jurnal, am crezut că mi s-a stricat plasma: Geoană bronzat. P-ormă m-am mai liniştit: mi-am zis c-o fi fost la Vântu. Şi-o fi băgat mogulul ultraviolete la SPA. Apoi am citit presa ticăloşită şi m-am dumirit: cică a fost în vacanţă, în Aruba. Am dat pe goagăl să văd pe unde vine asta. Tocma-n Antilele Olandeze. Greu, în opoziţie! Nu şi-a permis la Sinaia, la Cabana Schioţilor. A trebuit să se trambaleze până unde-a-nţărcat cocosu’ preşedinta Nederlandului. Noroc că nu s-a dus degeaba: a prins tradiţionalul Festival al Măgarilor. Omul potrivit la locul potrivit: Aruba e „Insula cu 90.000 de prieteni pe care nu i-ai întâlnit încă”. I-au lipsit doar 70.000…
După ce conduci România o noapte, nu mai eşti acelaşi om. Începe să ţi se arate. Altfel le vezi. Capeţi calităţi extrasenzoriale. Eşti atins.
[…]
Urmează Congresul PSD. (Nu-l puneţi într-o joi, tovarăşi!). Ca să preîntâmpine un nou atac energetic şi să se realeagă Geoană, prezidiul trebuie să stea pe cuie. Lucrările trebuie să se desfăşoare neapărat lângă o apă curgătoare. Hrebenciuc să aducă o mătură şi un vătrai şi să le aşeze în colţul stâng al sălii (dezleagă vrăjile). Delegaţii să se ia de mână, ca la spiralele lui Bivolaru. De ce? Spirala te încarcă de energii cosmice, cât nu apucă Martorii lui Băsescu să te descarce. Puţină sare neîncepută, presărată pe prag, nu strică. Vanghelie să-şi îmbrace indispensabilii pe dos – asta garantat fereşte de farmece.
Doamna Mihaela Geoană, care în timpul Congresului va sta acasă, să se păzească bine. Să se concentreze asupra unei mantre (poate fi orice, un cuvânt aruncat la supărare de Ion Iliescu), astfel încât eventualul atac energetic să n-o atingă. Cum vom şti că n-a atins-o şi a rămas ea însăşi? Simplu: o întrebăm cum o cheamă. Dacă răspunde pripit „Upsy Daisy” – chemăm popa cu căldăruşa şi busuiocul…
Am rîs cu lacrimi. Lacrimi amare, dar măcar am rîs…
Categorizat: Românisme | Etichetat: de citit, geniu, politică, prostie, recomandat, web |
18 noiembrie 2009 | Comentariile sunt închise pentru Peștele de la cap se împute
Buzău, Dorobanți colț cu Broșteni, 16 noiembrie 2009, vitrină de magazin alimentar.


Categorizat: Românisme | Etichetat: alegeri, campanie, electoral, politică, prostie |