15 noiembrie 2022 | Comentariile sunt închise pentru Pentru Sabina și Crenguța
Notă: Articolul a fost scris în zilele de 14 și 15 noiembrie 2022, dintr-un salon de spital, în timp ce așteptam să fiu luat în sala de operație pentru un bypass coronarian, din care mă convinsesem cumva că sunt șanse importante să nu mă mai trezesc. Era programat pentru publicare automată pe 21 noiembrie, în ideea că dacă totuși supraviețuiesc, aveam 6 zile la dispoziție să-mi revin și să anulez publicarea lui. Din fericire am supraviețuit intervenției, iar motivația originală nu mai e de actualitate. Dar conținutul rămîne la fel de relevant, așa că am decis să-l public oricum. Ce urmează se dorea un fel de scrisoare de rămas bun care, evident, nu e relevantă decît pentru mine, pentru soția și fiica mea.
24 noiembrie 2017 | Comentariile sunt închise pentru Cantrell
Cornell „întotdeauna a avut lucrul ăsta, același lucru pe care l-am văzut și la Layne pentru prima dată – hotărîrea de a merge pe calea aia”, zice Cantrell. „Era ceva ce am remarcat și către care am aspirat – să ai propria voce și propriul sound. Nimeni nu mai cîntă ca el. Nimeni nu va mai cînta vreodată.”
„A rămas un gol acum și pentru totdeauna” zice Cantrell despre moartea lui Cornell. „Nu va avea niciodată sens. Nu va fi niciodată ceva ce va părea drept. Și va durea pentru totdeauna.”
19 mai 2017 | Comentariile sunt închise pentru E doar pentru totdeauna
Ceea ce inițial părea o tragedie, a devenit o tragedie oribilă, stupidă și complet lipsită de sens… De ce se sinucid oameni care par a avea tot ce și-ar putea dori cineva de la viață? Și cum poate cineva să facă un gest atît de egoist? Și ce poate determina pe cineva să le facă așa ceva celor care-l iubesc? Mă includ aici și pe mine: de la începutul anilor ’90 cred că am ascultat, în fiecare zi la propriu, cel puțin un cîntec al lui, fie că a fost Soundgarden, Audioslave, Temple of the Dog, sau de pe albumele lui solo…
Muzica lui m-a ajutat în momente de durere intensă, tragedii personale, moartea bunicii, a lui Dexter… Peste moartea lui ce mă mai poate ajuta să trec?
L-am admirat și mi-am dorit să fi avut măcar o mică parte din talentul lui. Nu cred că voi putea înțelege vreodată de ce a făcut asta. Viața asta pare dintr-odată mai tristă și mai banală decît era deja.
Prietene de douăzeci și ceva de ani, sper că ți-ai găsit pacea.
Titlul face referire la un vers din cîntecul Applebite: „It’s only forever”…
15 septembrie 2016 | Comentariile sunt închise pentru Te rog să mă ierți…
…că n-am fost lîngă tine cînd trebuia. Nu e zi în care să nu mă gîndesc la tine și la eșecul meu oribil… Te iubesc, dar nu mai am cum să-ți arăt asta. Niciodată. Iar cînd puteam, probabil că n-am făcut-o destul. Iartă-mă, dacă poți.
21 ianuarie 2016 | Comentariile sunt închise pentru Ce dracu’ e de neînțeles?!
Pentru a doua oară de cînd a murit Dexter, aud de la cineva de la care aveam oarece pretenții că nu înțelege de ce sînt distrus din cauza asta…
Primul a fost tata, care mi-a spus că el n-a plîns-o nici pe maică-sa. Lăsînd la o parte teribilismul pe care-l cunosc foarte bine și l-am moștenit, sau impulsul irezistibil de a da pe gură lucruri negîndite cu adevărat, pe care de asemenea l-am moștenit, nu cred că-l va mai detrona cineva vreodată din poziția de campion absolut al lucrurilor cele mai nepotrivite spuse în cele mai nepotrivite momente.
Dar poate că deficiența e la mine, pentru că eu nu înțeleg ce e de neînțeles! E așa greu de conceput că cineva poate să iubească o altă ființă? Are vreo importanță că ființa aia are 4 picioare și blană? E atît de greu de imaginat oroarea de a asista neputincios cum ființa iubită se stinge sub ochii tăi?
Fericiți sînt cei care n-au trecut prin așa ceva. Și le doresc să nici nu treacă vreodată. Mă întreb însă dacă oamenii ăștia nu înțeleg din cauză că sînt pur și simplu incapabili să iubească, sau doar incapabili să empatizeze cu altcineva.
Oricare ar fi explicația, luați aminte la mine: cînd cineva spune că suferă foarte rău, oricare ar fi motivul și oricît de neîntemeiat ar putea părea, NU AJUTĂ DELOC să i se spună că e o prostie!