Să fie cîine

Am rîs. Apoi am plîns. Îmi este foarte dor de Dexter. Cred că despre el trebuie să fie povestea asta miniaturală genială de James și Jefferson Miller.

Cantrell

Cornell „întotdeauna a avut lucrul ăsta, același lucru pe care l-am văzut și la Layne pentru prima dată – hotărîrea de a merge pe calea aia”, zice Cantrell. „Era ceva ce am remarcat și către care am aspirat – să ai propria voce și propriul sound. Nimeni nu mai cîntă ca el. Nimeni nu va mai cînta vreodată.”

„A rămas un gol acum și pentru totdeauna” zice Cantrell despre moartea lui Cornell. „Nu va avea niciodată sens. Nu va fi niciodată ceva ce va părea drept. Și va durea pentru totdeauna.”

Extras din articolul Chris Cornell: Inside Soundgarden, Audioslave Singer’s Final Days, scris de David Fricke pentru Rolling Stone, 29 mai 2017.

Niște gînduri

Aseară, după ce m-am trîntit în pat, am prins la TV sfîrșitul filmului Eddie the Eagle. Un film bazat (în mare) pe fapte reale, despre primul englez care a concurat la Olimpiadă ca săritor cu skiurile, în ciuda tuturor dificultăților și a faptului că nimeni nu-l lua în serios și nu credea în el, nici măcar propriul lui tată.

Deși a trecut atît de mult timp de atunci încît pare că s-a întîmplat în cu totul altă viață, filmul ăsta mi-a trezit amintiri și senzații pe care le credeam de mult uitate legate de propria mea experiență ca sportiv de performanță…

Un singur exemplu: în ultima scenă din film, personajul principal e întîmpinat cu mîndrie la aeroport, la întoarcerea de la Olimpiadă, de către părinți și admiratori. Scena asta m-a făcut să mă gîndesc la faptul că în cei aproximativ 12 ani în care am participat la tot felul de competiții naționale și internaționale, cu mai mult sau mai puțin succes, mai aproape sau mai departe de casă, părinții mei n-au fost nici măcar o singură dată în tribune…

Frustrare

Nu prea am vise erotice, iar cînd totuși le am, protagonistele sînt de cele mai multe ori anonime și fără legătură cu persoane reale. La dracu’, la ce deficit de somn am de cîțiva ani încoace, e mare minune cînd mai visez ceva, indiferent de subiect. (Pentru deștepții care s-ar grăbi să-mi spună că probabil visez dar nu-mi aduc aminte: asta nu mă încălzește cu nimic, nu-i așa?)

Tocmai de aia e de zece ori mai frustrant să fiu trezit de soacră exact în momentul în care Alice Eve îmi spunea cît de bine s-a simțit cu mine și că ar vrea să ne mai vedem…

Reparație de top

Aăăă… nu, nu chiar. Mai degrabă de Na, ți-am dres-o (sau originalul There I Fixed it).

Căștile mele Philips SHG7989 au cedat nervos după vreo doi ani de utilizare intensă și zilnică. Asta a fost soluția pe care am găsit-o (fără să mă concentrez prea tare) ca să nu mă mai umplu pe față și pe haine de bucăți de vinilin negru. Arată bizar, dar funcționează.