Chrome e puțin bîlbîit

Mai întîi a apărut o notificare că versiunea mea de Java este veche și că ar fi bine s-o actualizez. Am apăsat pe link-ul din notificare, am fost redirecționat către site-ul Oracle de unde am descărcat programul de instalare, timp în care textul notificării s-a schimbat, spunîndu-mi să reîncarc pagina ca să activez noul plugin, după actualizare.

Problema e că după o vreme, probabil cînd programul de instalare a terminat de înlăturat versiunea veche pentru a o instala pe cea nouă, Chrome a afișat încă o notificare, peste cea existentă, spunînd țîfnos că îmi trebuie Java ca să afișez „unele elemente din pagină”. Nu zău!?

De fapt un titlu mai corect ar fi fost „Programatorii din echipa Google Chrome fac economie de if-uri”, dar ar fi fost mult prea tehnic ca să mai aibă și farmec.

Referendum

Am fost întrebat cum am de gînd să votez la referendum. Pe scurt, răspunsul meu a fost că regret că nu va exista pe buletin și o rubrică „Muie, Băse!”, ca să trîntesc cu sete ștampila acolo.

Mama

Credeam că mi-am lămurit sentimentele pentru mama de multă vreme. Turbulențele probabil normale ale relației din perioada adolescenței mele s-au decantat de-a lungul multor ani într-un soi de amărăciune calmă: știu că instinctul ei matern destul de rudimentar se manifestă foarte rar și foarte slab; știu că noțiunea ei despre dragoste n-are nici o legătură cu înțelegerea sau imaginația mea legată de același semntiment; știu și-mi amintesc destul de bine cum a preferat să se eschiveze de responsabilitate – întîi cu încercarea de a mă trimite la liceul militar, apoi cu pressingul de a intra la IEFS, deși eu visam la Politehnică. Și astea sînt doar două exemple mai evidente.

Citește și restul »

Portret de inventator

Ralph Baer, inventatorul primei console de jocuri video, a împlinit luna asta 90 de ani. La mulți ani!

Via Ironic Sans

Am avut la un moment dat un televizor alb/negru (din păcate nu-mi aduc aminte numele sau modelul, posibil un Sport¹) care avea încorporată o clonă de Pong. La capătul a 2 cabluri lungi erau atașate niște potențiometre, prin răsucirea cărora se putea controla mișcarea paletelor pe ecran. Jucam ore în șir cu tata, chiar și cînd potențiometrele paradite făceau ca mișcările paletelor să fie sacadate și imprevizibile. Sînt ultimele mele amintiri cu tata într-o activitate de familie, nu mult după aia a urmat divorțul și s-a dus dracului tot.

Deci mulțumesc Ralph Baer! Fără să știi (și fără să știu), ai un loc foarte special în sufletul meu.

David Friedman, autorul interviului, povestește:

La un moment dat în timpul interviului și-a exprimat frustrarea că în zilele noastre copiii nu mai citesc pentru că sînt prea ocupați să se joace cu smartphone-urile lor. Așa că l-am întrebat dacă e de părere că puștii joacă prea multe jocuri. A deschis cumva din greșeală o cutie a Pandorei cu invenția lui? Răspunsul lui:

Da. Un pic da. Dar eu am crezut că vin cu un joc de familie. Dacă stai să te gîndești un moment, ce e jocul de ping pong? Nu poți juca ping pong singur. A fost conceput să fie jucat de doi oameni. Și am avut și versiuni pentru 4 mîini ale jocurilor de ping pong și hockey încă de la început. Întotdeauna l-am considerat un joc de familie. Și apoi a cam degenerat într-o chestie pentru un singur jucător la care eu nu m-am gîndit niciodată.

Pare cunoscut…

Și atît de adevărat.

Via cagle.com. Caricatură de Jiho / Cagle Cartoons.