Lătrînd la lună

Ca de obicei, Ciutacu pune punctul pe un i pe care marea majoritate a lătrăilor televizați îl ocolesc, ignoră, sau ascund pur și simplu:

„Ca iubitor şi posesor (deja istoric) de animal(e) de casă, parcă mi s-ar rupe inima să văd că-i bagă la gaz pe lătrători. Dar la fel mi se rupe când îi văd că se devorează unii pe alţii în aşa-zisele adăposturi ale municipalităţilor. Strict economic, şi hingherii, şi mâncarea, şi gazul (ne) costă. Dar (ca om, nu câine) nu pot să nu remarc că, spre exemplu, în privinţa dezbaterii ideii de închidere a Spitalului CF 2, n-am auzit să se spargă poporul suveran în două. Sau poate că vieţile unor femei (care voiau să devină mame şi au ajuns să stea cu tuburi în gură fiindcă spitalele de oameni arată ca nişte cocini de porci) nu valorează tot atât de mult ca existenţa blănoaselor patrupede. Pe care le plâng demonstrativ, cu precădere, nişte demagogi care n-ar lua în ruptul capului un câine la ei acasă.”ciutacu.ro

Citește și restul aici.

Aventurile lui Augie March

O carte „grea”! Coperta cartonată și cele 751 de pagini atîrnă cam 600-700g, dar Saul Bellow scrie extraordinar de bine și de curgător. Este un maestru al descrierilor neașteptate, folosește metafore surprinzătoare dar incredibil de grăitoare și în general te ține lipit de personajele colorate țipător, de la prima pînă la ultima pagină.

Citește și restul »

Luați d-aci

Lehamitea de după alegeri mă face să refuz să mă uit la televizor sau să citesc presă de orice fel. Pur și simplu nu vreau să știu, nu mă interesează. Dar azi am zis totuși să văd ce a mai scris Lelia Munteanu, că prea scrie bine.

Și mă bucur să vă anunț că nu se dezminte, scrie bine de tot. Două sampling-uri () scurte:

„Ușidi becu’!”, 15 ianuarie:

La jurnal, am crezut că mi s-a stricat plasma: Geoană bronzat. P-ormă m-am mai liniştit: mi-am zis c-o fi fost la Vântu. Şi-o fi băgat mogulul ultraviolete la SPA. Apoi am citit presa ticăloşită şi m-am dumirit: cică a fost în vacanţă, în Aruba. Am dat pe goagăl să văd pe unde vine asta. Tocma-n Antilele Olandeze. Greu, în opoziţie! Nu şi-a permis la Sinaia, la Cabana Schioţilor. A trebuit să se trambaleze până unde-a-nţărcat cocosu’ preşedinta Nederlandului. Noroc că nu s-a dus degeaba: a prins tradiţionalul Festival al Măgarilor. Omul potrivit la locul potrivit: Aruba e „Insula cu 90.000 de prieteni pe care nu i-ai întâlnit încă”. I-au lipsit doar 70.000…

„Paranormalul Social-Democrat”, 18 ianuarie:

După ce conduci România o noapte, nu mai eşti acelaşi om. Începe să ţi se arate. Altfel le vezi. Capeţi calităţi extrasenzoriale. Eşti atins.
[…]
Urmează Congresul PSD. (Nu-l puneţi într-o joi, tovarăşi!). Ca să preîntâmpine un nou atac energetic şi să se realeagă Geoană, prezidiul trebuie să stea pe cuie. Lucrările trebuie să se desfăşoare neapărat lângă o apă curgătoare. Hrebenciuc să aducă o mătură şi un vătrai şi să le aşeze în colţul stâng al sălii (dezleagă vrăjile). Delegaţii să se ia de mână, ca la spiralele lui Bivolaru. De ce? Spirala te încarcă de energii cosmice, cât nu apucă Martorii lui Băsescu să te descarce. Puţină sare neîncepută, presărată pe prag, nu strică. Vanghelie să-şi îmbrace indispensabilii pe dos – asta garantat fereşte de farmece. Doamna Mihaela Geoană, care în timpul Congresului va sta acasă, să se păzească bine. Să se concentreze asupra unei mantre (poate fi orice, un cuvânt aruncat la supărare de Ion Iliescu), astfel încât eventualul atac energetic să n-o atingă. Cum vom şti că n-a atins-o şi a rămas ea însăşi? Simplu: o întrebăm cum o cheamă. Dacă răspunde pripit „Upsy Daisy” – chemăm popa cu căldăruşa şi busuiocul…

Am rîs cu lacrimi. Lacrimi amare, dar măcar am rîs…

Cealaltă Irina

La braț cu soția și fericit posesor al invitației de mai sus – mulțumesc încă odată domnului Vivi Drăgan Vasile pentru amabilitatea de a mi-o trimite —, m-am prezentat aseară la adresă, la orele 19:40 trecute fix.

Citește și restul »

O idee genială

Mi se întîmplă foarte rar să mă entuziasmez în fața unui lucru găsit întîmplător pe net, dar astăzi este o astfel de zi rară.

Plecînd de la articolul ăsta de pe blogul lui John Gruber, am ajuns pe Curved White, site care mi-a plăcut pentru simplitate și design. Și pe care am început să-l scanez în viteză – eu sînt la muncă și, prin urmare, cică muncesc… —, dînd astfel peste această idee demențială a unei oarecare Carolyn Sewell, „Designer. Doodler. Dork.” conform autodescrierii de pe profilul flickr.

Ideea mi se pare, cum spuneam, genială, și nici realizarea grafică nu-mi displace. Fata s-a hotărît să facă zilnic, timp de un an, cîte o ilustrată pentru părinții ei. Unele sînt doar cute, altele au chiar și un mesaj simpatic, cum ar fi Disappointment is Anger for Whimps:

Mă întreb ce gen de felicitări ar merge pentru părinții mei…

Adăugare: Am găsit un articol/interviu cu fătuca în The Whashingtonian, și încă o ilustrație de-a ei care mi-a plăcut foarte mult:

Mi s-a făcut dintr-odată poftă să mai fac și eu puțin design, în ultima vreme am expirat CO₂ de pomană, doar cît să contribui la efectul de seră, precum bășinile vacilor…