„Onestitatea e cea mai bună politică — dacă ies și bani.”Mark Twain
Un concert memorabil la Arenele Romane, 31 martie 2019.
În deschidere neozeelandezii „Like A Storm”. N-auzisem niciodată de ei, dar m-au surprins plăcut.
N-am filmat prea mult pentru că am fost ocupat cu headbanging-ul. În afară de faptul că a fost cam prea cald în cortul ăla, restul a fost extraordinar. Pînă și Crenguța s-a rockărit cum se cuvine, deși a cam strîmbat din nas cînd a auzit de concert! 
Ceea ce inițial părea o tragedie, a devenit o tragedie oribilă, stupidă și complet lipsită de sens… De ce se sinucid oameni care par a avea tot ce și-ar putea dori cineva de la viață? Și cum poate cineva să facă un gest atît de egoist? Și ce poate determina pe cineva să le facă așa ceva celor care-l iubesc? Mă includ aici și pe mine: de la începutul anilor ’90 cred că am ascultat, în fiecare zi la propriu, cel puțin un cîntec al lui, fie că a fost Soundgarden, Audioslave, Temple of the Dog, sau de pe albumele lui solo…
Muzica lui m-a ajutat în momente de durere intensă, tragedii personale, moartea bunicii, a lui Dexter… Peste moartea lui ce mă mai poate ajuta să trec?
L-am admirat și mi-am dorit să fi avut măcar o mică parte din talentul lui. Nu cred că voi putea înțelege vreodată de ce a făcut asta. Viața asta pare dintr-odată mai tristă și mai banală decît era deja.
Prietene de douăzeci și ceva de ani, sper că ți-ai găsit pacea.
Titlul face referire la un vers din cîntecul Applebite: „It’s only forever”…
Categorizat: Muzică | Etichetat: Chris Cornell, durere, moarte, Muzică |
Azi, în mașină pe drumul spre București, ascultam melodia Remember a lui Richie Kotzen și cîntam refrenul, cînd am avut cea mai plăcută și neașteptată surpriză: din spate, din scăunelul ei, Sabina a început să cînte și ea „Remember, remember…”! Chiar dacă nu pronunța tocmai bine, se încadra în tempo și cînta exact cînd și cum trebuie, ceea ce la cei 2 ani și jumătate ai ei e o (mare) performanță!
Sînt foarte mîndru de mica noastră maimuțică și o iubesc foarte, foarte mult. Că a întregit „imaginea” cîteva minute mai tîrziu mîncîndu-și un muc, chiar nu mai contează…
Găsit întîmplător pe Youtube — Mike Portnoy împreună cu fiul său Max, 11 ani:
[flashvideo file=http://www.youtube.com/watch?v=E-kG0Oz4ECA image=/media/video/mike-and-max.jpg /]
Orice comentarii sînt de prisos… să-mi tragă totuși cineva un glonț în cap, să nu mă mai chinuiesc… 
Astăzi la birou ascultam albumul Live on Tour in Europe al lui Billy Cobham și George Duke, și m-am gîndit să caut pe youtube să văd dacă nu există cumva și înregistrări video din concertul respectiv (există, și merită văzute). Între sugestiile de pe pagina youtube – o chestie foarte mișto, dar care îmi „papă” o grămadă de timp uneori, în special cînd n-ar trebui să o ard pe net – apărea și acest clip cu Vinnie Colaiuta și Jeff Beck cîntînd piesa Stratus a lui Billy Cobham:
[flashvideo file=http://www.youtube.com/watch?v=YCw-jt1kjwU?hd=1 image=/media/video/talwilkenfeld.jpg /]
Chestia care m-a dat pe spate a fost puștoaica de la bas, Tal Wilkenfeld, care la momentul respectiv avea 21 de ani, cînta la bas doar de 4, după ce nu pusese mîna pe chitară înainte de 14 ani!!!
Am o vagă bănuială că ei nu i-a spus nimeni la vîrsta aia că nu e în stare… Deci rămîne cum ziceam în titlu.
P.S.: Dacă tot l-am pomenit pe Cobham, o mică monstră cam ce poate să facă băiatul ăsta…
[flashvideo file=http://www.youtube.com/watch?v=M5pq9D8tXag?hd=1 image=/media/video/cobham01.jpg /]
[flashvideo file=http://www.youtube.com/watch?v=wGCBnzWnnL4?hd=1 image=/media/video/cobham02.jpg /]
Categorizat: Aiurea pe net, Bălmăjeli, Muzică | Etichetat: de văzut, frustrare, geniu, Muzică, recomandat, web |