Cam așa se mișcă lucrurile pe meleaguri mioritice

Acum șapte ani (fără 2 luni) am reușit să fugim de București, orașul poluat, aglomerat, zgomotos, mizerabil și aproape la fel de urît ca mulți dintre locuitorii lui, și să ne mutăm la țară. Nu e chiar la țară, ținînd cont că sîntem la vreo 8 km de Snagov… dar așa ne-a ieșit. O bună vreme am crezut că a fost cea mai bună decizie din viața noastră, acum nu mai sînt așa sigur… dar asta e o altă poveste.

Toți cei care aud că locuim în comuna Snagov se gîndesc cu invidie la palatele de neam prost construite pe malul lacului. Aș vrea io… Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. E o căsuță modestă, cu o curte nu foarte mare, și care deja nu prea mai pare la fel de încăpătoare de cînd familia noastră a mai cîștigat un membru… Dar am divagat iar.

Ce vreau de fapt să vă spun e că, după 7 ani, Primăria comunei Snagov a considerat că e cazul să pună iluminat public și pe strada noastră. Mulțumim din inimă partidului! Marcați ziua de 7 septembrie 2017 în calendar. Cu maro, desigur.

Peste vreo încă șapte s-ar putea să avem și asfalt. Probabil cu condiția să fie tot primar PSD-ist. Eu unul nu aștept cu nerăbdare. Să vă fută cîinii, nesimțiților.

Oamenii ăștia au ceva în cap?!

Stau de vreo oră pe holurile unui spital de pediatrie din capitala minunatei noastre nații. Nu, Sabina e în regulă și sper din tot sufletul să nu fie vreodată nevoie să ajungă pe aici.

Mi-a explodat creierul (metaforic vorbind) cînd am văzut cum niște cadre medicale au adus dintr-un cabinet niște părinți care-și cărau fetița anesteziată în brațe. I-au lăsat să stea pe hol, pe niște scaune de plastic asemănătoare celor de la metrou, să aștepte ca fiica lor de vreo 10-11 ani să-și revină după efectele anestezicului. 30 de minute mai tîrziu fetița a deschis ochii și a murmurat ceva, așa că au dus-o clătinîndu-se puternic la toaletă. Acum și-au reluat locul pe scaun, iar fetița pare în continuare destul de inertă.

Mi se pare absolut incredibil. Cum faci unui copil așa ceva?!

Actualizare: După ceva mai bine de o oră, au plecat cu copilul inert în brațe, pe străzile acoperite de munți de zăpadă și ghiață…

Despre natura umană

Multinaționala la care lucrez are o listă de distribuție de email către toți angajații (mă rog, către cei din București) ce conține 110 nume. Presupunând că nu e tocmai la zi și că ar conține și nume ale unor foști angajați, să rotunjim la 100.

Astăzi am fost nevoit, din păcate, să utilizez această listă de distribuție pentru a trimite tuturor mesajul:

Subiect: Cerere de ajutor umanitar

Salut.

Scuze pentru spam¹, dar este pentru un scop nobil.

Un membru al familiei mele are nevoie disperată și urgentă de transfuzii de sînge cu grupa AB IV. Dacă aveți această grupă sanguină, greutate peste 60 de kg și ați fi dispuși să donați, vă rog să mă contactați (doar pe mine, nu dați reply la toată lista). Chiar și dacă aveți altă grupă sanguină, orice donație este bine venită.

Vă mulțumesc.

Spun din păcate pentru că nu e deloc o glumă (nu că aș glumi vreodată cu așa subiect), mesajul e cît se poate de real și are legătură cu o tragedie cumplită abătută asupra unor oameni dragi.

Ei bine, în următoarele ore mi-au răspuns fix… 3 persoane!

Poate nu m-aș fi cramponat de numărul ăsta, sînt totuși 3 oameni care s-au oferit să ajute și cărora le sînt recunoscător. Dar săptămînile trecute, pe aceeași listă de distribuție, s-au lansat invitații pentru organizarea unor campionate de Mortal Kombat, FIFA 2014 (jocuri de computer, pentru neavizați) și fotbal care au primit cîte 12, 8 și respectiv 15 răspunsuri!

Așadar într-un eșantion de 100 de oameni tineri, cu ani de școală peste media națională (presupun), numărul celor care preferă să bată țurca e de 5 ori mai mare decît al celor dispuși să salveze o viață (sau mai multe)…

Halucinant.

Completare 7 octombrie: În ziua următoare numărul voluntarilor a crescut la 5. Rămîne cum am stabilit.

Porția de Kafka

Se întîmplă că am o cumnată care lucrează pentru o multinațională. Și cum se întîmplă uneori în poveștile cu multinaționale, a apărut posibilitatea să-și cumpere mașina de serviciu la un preț interesant. Pentru că de fapt n-avea nevoie de mașină, a cumpărat-o pentru noi (care nici noi n-aveam practic nevoie de mașină, dar era o ocazie prea bună ca să o ratăm). Citește și restul »

Băi meduzelor care vă credeți șoferi

Știu că sistemul nervos la nevertebrate e o glumă penibilă, dar poate dacă vedeți ideile astea sub formă de listă vă va rămîne ceva în zeama aia pe care o numiți creier… Luați cîte una pe zi dacă mai mult nu se poate, cu puțină apă să nu vă rămînă în gît.

• Dacă vreți să mergeți înainte dar depășiți coloana de la semafor pe linia de tramvai sau pe banda de mers exclusiv la dreapta/stînga, nu înseamnă deloc că voi sînteți deștepți iar noi, cei care respectăm regulile, proști. Ci doar că sînteți extraordinar de nesimțiți.
• Dacă înainte de semafor sau curbă erați pe banda a doua, tot pe aia trebuie să fiți și după. Nu pe prima, nu pe a treia. Există situații în care după semafor sau curbă numărul benzilor se schimbă – după rondul de la fîntîna Miorița, pe sensul DN1 → Casa Scînteii, de exemplu. Cel mai simplu (chiar și pentru o nevertebrată) e să urmăriți dungile de pe asfalt. Încercați, e cam același principiu pe care copiii de grădiniță îl aplică atunci cînd colorează între linii.
• Dacă semnalizați că vreți să schimbați banda, înseamnă doar că îi anunțați pe ceilalți de intenția voastră și că trebuie să așteptați să vi se dea voie sau să apară oportunitatea să o faceți fără a-i încurca pe alții. NU înseamnă că puteți să și trageți de volan în aceeași secundă, de parcă vi s-ar cuveni. NU înseamnă că dacă semnalizați nu mai trebuie să dați prioritate.
• Semnalizarea la schimbarea benzii sau a direcției de mers nu e opțională, e obligatorie. N-am cum să vă ghicesc intențiile. Nu-mi fac mari speranțe că asta se va schimba vreodată; premisa evident falsă e că ați avea capacitatea de a anticipa sau că v-ar păsa cîtuși de puțin de siguranța voastră și a celorlalți. A, iar dacă mașina v-a trecut deja aproape complet pe cealaltă bandă (sau de curbă), nu vă mai obosiți să semnalizați; pentru noi ăștia cu mai mult de 2 neuroni e deja suficient de clar ce vreți să faceți.

Și nu mai faceți fața aia mirat-revoltată cînd vă luați muie de la mine în situațiile de mai sus. Nici nu-mi bateți obrazul cînd mă străduiesc să vă împiedic să le faceți, nu eu sînt mîrlanul. Fiți recunoscători că nu am o bazooka montată pe mașină (încă)!